Sportul care îmbină eleganța cu adrenalina. Cât îi costă pe părinți lecțiile de echitație

×
Publicitate

Echitaţia, sport nobil, care-i ajută pe copii să se dezvolte armonios şi să aibă încredere în ei, câştigă tot mai mulţi adepţi.

Numărul celor care iau lecţii, s-a triplat în ultimii ani. Părinții investesc sute de lei în echipament şi abonamente, iar unii le cumpără copiilor și cai, pe care îi țin în regim de pensiune, la centrele de echitație.

În acest centru de echitaţie mărginit de pădure, aflat la 11 km de Braşov, se fac antrenamente cât e ziua de lungă. După ce învaţa să stea bine în șa, elevii pornesc la plimbare. La cinci ani, Rebecca ştie deja să mâne calul la trap. Părinţii plătesc 120 de lei pe oră pentru antrenamentul ei.

Fetiță: ”Am învăţat cum să o fac să pornească. Să îmi întind piciorul şi să am echilibru. Mă simt fericită şi ştiu că şi calul e la fel. Simt că suntem deja foarte bune prietene."

Specialiştii spun că echitaţia îi ajută fizic dar şi psihic pe cei mici.

Gelu Panaite Instructor de echitaţie: ”Este un sport, din momentul în care ai încălecat de la muşchii tălpii până la creştet, toată musculatura lucrează. Ne ajută în viaţa de zi cu zi, arătam cumva, musculatura corpurlui se formează”.

Cu rădăcini nobile echitaţia îmbină eleganța cu adrenalina. În manej înveţi să îţi ţii echilibrul, să ai o postură drrapta şi să porţi zâmbetul pe buze."

La Aiud, în judeţul Alba, zeci de copii sunt în aceste zile într-o tabără de echitaţie şi învaţă să îmbine nobleţea acestui sport cu bucuria de a fi în mijlocul naturii.

Fetiță: ”Mie îmi place de căi pentru că eu iubesc caii. Acasă, seara mă trezesc şi visez”.

Simona Păcurar - mama: ”Echitaţia îi ajută foarte mult pentru echilibrul lor sufletesc pentru ceea ce reuşesc să exprime, mai ales la vârsta lor la 11,12, 13 ani să capeţi încredere că poţi să faci lucruri care par imposibile."

Deşi nu este un sport ieftin, numărul părinţilor care îşi trimit copiii la echitaţie a crescut semnificativ.

Csilla Balogh - organizator tabere: ”În ultimii trei ani s-a triplat numărul copiilor care vor să participe, ţinuta lor se imbunataeste, postura, comunicarea, nu este un sport ieftin, vorbim de echipament în jur de 300 de lei."

Şi la Cluj sunt mulţi copii pasionaţi de echitaţie:

Îi învață mai ales să iubească animalele, dar şi să se dezvolte corect emtional. Acum pe perioada vacanţei am adus-o la echitaţie şi are înclinaţie spre sportul acesta.

Părinţii care îi încurajează pe copii să facă performanta le cumpără şi cai, iar orele de echitaţie sunt mult mai dese.

Ioana Drăgan - instructor de echitaţie: ”O ședință costă 45 de lei, iar un abonament costă peste 300 de lei. La noi, ca să îţi ţii calul costă 350 de euro pe lună.."

În toată ţara sunt zeci de centre de echitaţie private sau administrate de stat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62068193
Viorica Dăncilă anunță OUG pentru instituirea pedepsei cu închisoarea pe viață

Premierul Viorica Dăncilă și ministrul Afacerilor Interne, Mihai Fifor, au făcut declarații cu privire la cazul de la Caracal.

62068212
Reacția lui Arafat întrebat dacă garantează cu funcția măsurile anunțate după cazul Alexandra

La două săptămâni de când Alexandra a sunat disperată la 112, iar instituţiile statului român nu au reuşit să o găsească în viaţă, autorităţile promit că în opt luni vom avea un sistem capabil să detecteze telefoanele cu precizie. 

62068185
Moloz aruncat în râuri și lacuri. Șofer: ”Dacă am văzut mașinile că răstoarnă aici”

Românii continuă în ritm susţinut să demoleze clădiri vechi şi să construiască altele moderne, iar şantierele generează anual peste un milion de tone de moloz.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.