Simona Halep ar putea deveni cetăţean de onoare al Capitalei

61914172
Getty

Simona Halep ar putea primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti

Proiectul a fost iniţiat de consilierii liberali, care spun că talentul excepţional al acestei sportive trebuie valorificat, sprijinit şi recompensat pe toate planurile.

"În ultima perioadă, performanţele sportivilor români sunt din ce în ce mai rare pe plan internaţional. Lipsa de implicare şi susţinere a autorităţilor, atât centrale, cât şi locale în dezvoltarea şi întreţinerea baxelor sportive, în finanţarea şi funcţionarea cluburilor sportive pentru copii şi juniori şi în atragerea tinerei generaţii către sport a condus la reducerea masivă a practicării spotului de către copii, cu consecinţe în reducerea ariei de selecţie pentru sportul românesc de performanţă. În acest context, performanţa Simonei Halep de a ajunge nr. 1 în clasamentul WTA şi de a ridica numele României pe locul 1 în tenisul mondial este cu atât mai importantă", arată iniţiatorii proiectului aflat pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CGMB.

Consilierii liberali care au iniţiat acest proiect mai spun că Simona Halep a dovedit că, prin perseverenţă şi pasiune, poate depăşi orice obstacol în cariera sa şi a devenit model inspiraţional pentru viitoarele generaţii, iar parcursul umitor al acesteia este unic pentru un sportiv din România şi reprezintă un model pentru sportul românesc.

"Talentul excepţional al acestei sportive trebuie valorificat, sprijinit şi recompensat pe toate planurile", adaugă iniţiatorii proiectului privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al Capitalei Simonei Halep.

Simona Halep a urcat, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, în 7 octombrie, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open. Halep a devenit prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
61917838
Anchetă la Spitalul din Buzău, după moartea unui polițist la 3 zile de la internare
Acuzaţii, plângeri şi anchete, la Spitalul Judeţean din Buzău, unde un poliţist de 35 de ani a murit la 3 zile de la internare.
61917800
Incendiu uriaş în Prahova. Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale
Un incendiu violent a izbucnit, joi dimineaţă, la hala unei vopsitorii din comuna Brazi din judeţul Prahova, focul extinzându-se pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi.
61917793
Sfântul Dumitru, Tradiţii şi obiceiuri ţinute de români
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, prăznuit joi de credincioşii creştini, este patronul Tesalonicului. A fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei.