Șefa Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti, după anunţul lui Marcel Ciolacu: Facturile noastre sunt plătite pe jumătate

62323074

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti, Sandra Alexiu, a comentat anunţul lui Marcel Ciolacu care vrea să rezolve rapid problema medicilor rezidenţi care au promovat examenul la sfârşitul anului trecut.

„Posturile sunt blocate prin spitale. La asistenţi medicali problema e cel puţin la fel de gravă. Iar cei peste 600 de rezidenţi MF, văzând ca facturile noastre sunt plătite PE JUMĂTATE şi asta cu întârziere şi că se tot vehiculează scăderea valorilor de punct fiindcă nu da ministerul de finanţe bani, oare cum vor fi stimulaţi medicii rezidenţi sa rămână în ţară? Oare de prea mult bine pleacă oriunde văd cu ochii?”, a scris, joi, pe Facebook, Sandra Alexiu.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că vrea să rezolve rapid problema medicilor rezidenţi care au promovat examenul la sfârşitul anului trecut, el precizând că sunt aproximativ 4500 de medici în care statul a investit sute de milioane de euro, şi trebuie să se asigure că îi păstrăm în ţară.

Şeful Executivului a cerut ca Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării să actualizeze listele cu posturi vacante şi să vină în Guvern un memorandum de scoatere la concurs a acestora, iar Ministerul Finanţelor să coopereze cu celelalte instituţii.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62402677
România cumpără 200 de rachete Patriot de peste un miliard de euro, printr-un program comun la nivel NATO
România achiziţionează 200 de rachete Patriot printr-un program comun la nivel NATO, iar costul estimat pentru cumpărarea acestora este de peste un miliard de euro, fără TVA, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.
61903109
Zeci de pasageri care urmau să zboare de la Braşov spre Dortmund au rămas în aeroport, după ce Wizz Air a schimbat aeronava
Peste 40 de pasageri care urmau să zboare cu Wizz Air, de la Braşov spre Dortmund, au rămas, joi, în aeroport, după ce compania a schimbat aeronava, alegând una cu locuri insuficiente.
62410527
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţul Caraş - Severin, până vineri dimineaţa
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţul Caraş - Severin, valabilă până vineri dimineaţa.