Șapte indivizi, arestați în urma unei anchete comune a autorităților române și britanice. Pentru ce sunt acuzați

×
Publicitate

Șapte indivizi au fost arestați pentru trafic de persoane în urma unei anchete comune a autorităților judiciare române și britanice. Sunt acuzați că au racolat și exploatat zeci de oameni nevoiași din județul Brașov, pe care i-au dus în Regatul Unit.

Într-un interviu acordat ȘTIRILOR PRO TV, detectivii de la Poliția Metropolitană din Londra au descris ce se întâmplă în realitate cu cei înșelați.

Mai multe victime, printre care un copil, au fost găsite de polițiștii britanici într-o încăpere, ținuți în condiții mizerabile.

Laura Hillier, detectiv: "Bărbații locuiau cu aproape 50 de oameni în același dormitor, dormeau pe pături murdare, nu aveau acces la mâncare sau bani, deci condiții foarte, foarte rele. Le-a fost promis că vor avea propria cameră, propria cazare, că vor fi plătiți cu bani mulți să lucreze în Londra."

Oamenii munceau în construcții, dar nu se alegeau cu nimic de pe urma trudei lor. Cei care îi duseseră acolo, inventau mereu tot felul de datorii pe care sărmanii le-ar fi avut de plătit, iar cine refuza, era amenințat și chiar bătut.

Laura Hillier, detectiv: "Au fost forțați cu violența, în anumite situații, să le dea banii și nu au primit nici banii de mâncare pentru munca pe care o făceau și asta era supărător pentru ei și pentru familiile din România."

Între timp, membrii grupării infracționale își cumpărau case, mașini scumpe, terenuri și bijuterii. Anchetatorii estimează că au câștigat astfel, în 3 ani, circa 250 de mii de lire sterline.

În comuna Tărlungeni din județul Brașov, de unde provin atât cei ținuți în sclavie, cât și traficanții,
nimeni nu vorbește despre cele întâmplate. Polițiștii britanici spun că, din acest motiv, un asemenea caz e greu de rezolvat.

Andy Furphy, detectiv: "Aceste cazuri sunt mult mai numeroase decât credem noi și cred că sunt multe motive pentru asta. Victimelor le este teamă să iasă în față, sunt controlate, constrânse. Poate fi greu și să le identificăm."

Oamenii exploatați în Anglia au fost, în final, preluați de autorități și duși într-un centru social, unde primesc consiliere. Apoi vor fi ajutați să se întoarcă în țară.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62217267
Anchetă la un centru de vaccinare din Timișoara. Au apărut suspiciuni de imunizări fictive

Polițiștii din Timișoara au deschis o anchetă după ce, la un centru de vaccinare din oraș, au apărut suspciuni de imunizări fictive. Conducerea spitalului a primit o sesizare anonimă, iar primele verificări au arătat că șase vaccinări sunt de formă.

62217268
O femeie a fost înșelată de doi bărbați din Alba cu 60.000 de lire sterline. Ce metodă au folosit indivizii

Doi bărbați din județul Alba au reușit să o păcălească în asemenea hal pe o femeie de 34 de ani, încât ea a rămas fară 60.000 de lire sterline! Unul dintre ei a cucerit-o și, cu vorbe frumoase, a convins-o să investească bani în firma complicelui său.

62174806
Un bărbat din Vaslui, fără permis, a fost prins cu o alcoolemie de 2.47 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, fără permis de conducere, a fost depistat cu alcoolemie de 2.47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce a provocat un eveniment rutier, pe raza comunei Pogana.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.