S-a încheiat mandatul lui Marian Enache la conducerea CCR. Va rămâne ca președinte interimar

62502159
Inquam Photos / George Calin

Mandatul lui Marian Enache ca preşedinte al Curţii Constituţionale a încetat marţi, iar de miercuri, el ar urma să asigure ca interimar conducerea CCR, conform unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial.

„Începând cu data de 11 iunie 2025, preşedinte interimar al Curţii Constituţionale este ales domnul judecător Marian Enache, până la expirarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale, conform legii”, se arată în decizia plenului CCR publicată în Monitorul Oficial.

Decizia este luată ca urmare a faptului că mandatul de preşedinte al Curţii Constituţionale al lui Marian Enache încetează în data de 10 iunie 2025, ca urmare a expirării perioadei de 3 ani pentru care a fost ales.

Hotărârea a fost adoptată de Plenul Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, în şedinţa din data de 5 iunie, la care au participat: Marian Enache — preşedinte, Mihaela Ciochină, Cristian Deliorga, Dimitrie-Bogdan Licu, Gheorghe Stan, Livia Doina-Stanciu, Elena-Simina Tănăsescu, Varga Attila - judecători.

Marian Enache a fost numit la CCR de Senat şi a depus jurământul ca judecător al Curţii în 13 iulie 2016, pentru un mandat de 9 ani, ceea ce înseamnă că în iulie i-ar înceta şi mandatul ca membru CCR.

Odată cu el au depus jurământul şi Livia Stanciu, numită de preşedintele Klaus Iohannis şi Attila Varga, numit de Camera Deputaţilor, şi lor urmând să le înceteze mandatele.

La preluarea mandatului de preşedinte al Curţii Constituţionale, Enache îşi propunea „impulsionarea activităţii Curţii Constituţionale, având în vedere că sunt peste 8.800 de dosare pe rolul acesteia, aflate în diverse stadii de soluţionare”.

„Aceste dosare sunt din perioada 2018-2022, unele fiind pe rolul său de peste 4 ani”, spunea el.

Un astfel de dosar este şi cel care a dus la decizia CCR de anulare a obligativităţii înscrierii averii soţului în declaraţiile de avere, precum şi a caracterului public al acestuia.

Dosarul a fost înregistrat în 2019 şi soluţionat anul acesta, la sfârşitul lunii mai, decizia fiind criticată şi de Agenţia Nsaţională de Integritate, şi de reprezentanţi ai partidelor politice.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62530874
Cinci persoane au primit condamnare cu suspendare, după ce ar fi stropit roșiile cu substanțe chimice nocive
Magistrații Judecătoriei Pogoanele au dispus pedepse de închisoare cu suspendare pentru cele cinci persoane trimise în judecată de procurori după ce ar fi stropit cu bună știință legume cu substanțe chimice nocive.  
62524607
Ce se întâmplă cu Ion Iliescu după ce a ajuns la ATI. Noi precizări făcute de SRI
Fostul preşedinte Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este în continuare internat la Spitalul „Agrippa Ionescu” din Capitală. Oficialii SRI precizează că starea sa este stabilă.
62551103
Proiect: Companiile aeriene să nu mai aibă voie să ceară bani în plus pentru bagajul de mână, în România
O propunere legislativă depusă în Senat vrea să reglementeze dimensiunea bagajului gratuit pe care pasagerii îl pot lua în avion. Astfel, acesta va fi inclus în prețul standard fără perceperea unor taxe suplimentare.