Românii care folosesc fose riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Ce trebuie să facă până la sfârșitul lunii octombrie

×
Publicitate

Clasica toaletă din spatele curții trebuie să devină istorie, iar românii care au acces la un sistem de canalizare sunt obligați să se racordeze la conducte în termen de un an.

Cei cu venituri reduse vor fi ajutați de stat cu bani. Iar cei care folosesc fose trebuie să le declare la primărie până la sfârșitul acestei luni și să facă dovada că din ele nu se scurge nimic care ar putea polua mediul.

Alexandru Dobre locuiește în Ploiești - municipiu reședință de județ - dar se gospodărește la fel ca bunicii lui.

Alexandru: „Uitați, am betonul jos, aici, am făcut ca un român civilizat.”

Rețeaua de canalizare a orașului îi trece prin fața porții, dar nu este conectată la o stație de epurare. Așa că bărbatul trebuie să își declare fosa la primărie până la sfârșitul lunii și să prezinte o dovadă că are un contract de vidanjare.

Cât costă contractul de vidanjare în Ploiești

Ionelia Rohat, reprezentant serviciu de vidanjare: „Este 300 de lei pentru Municipiul Ploiești, iar pentru zonele limitrofe este de 410 lei cu TVA”.

Cei care nu încheie contracte și nu își declară fosa la primărie riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.

Zoia Staicu, director Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești: „Sunt aplicate de către comisarii Gărzii de Mediu sau salariații de la Apele Române.”

Iar până la primăvară, deținătorii de fose trebuie să aibă și un aviz de la gospodărirea apelor, care se obține în baza unei documentații complexe, menită să demonstreze că fosa nu poluează.

Documentație pentru obținerea avizului de gospodărire a apelor

- descrierea elementelor constructive și a performanțelor tehnice ale sistemului;

- parametrii de calitate a apelor uzate epurate, caracteristicile solului și/sau ale corpului de apă în care sunt descărcate apele uzate.

Hotărârea nr. 714 din 26 mai 2022

Cătălin Bogdan, Biroul de Mediu Ploiești: „Sistemele adecvate ar trebui să fie complet betonate, cetățenii ar putea inclusiv să facă o epurare partială a apelor prin substanțe chimice.”

O hotărâre de guvern aprobată în luna mai îi obligă pe românii care au acces la un sistem de canalizare să se racordeze la el în cel mult un an.

Oamenii din comuna Brazi din Prahova ignoră sistemul de canalizare la care trebuia să se racordeze

În comuna Brazi din Prahova există o asemenea rețea, dar oamenii o ignoră.

Radu Leonaș, primar Brazi: „Deci aproximativ 40%. Sunt racordate la rețeaua de canalizare.”

Marin Tudora, localnic: „Eu am puțul meu personal. De ani de zile, din bătrâni în bătrâni.”

Tanczos Barna, Ministrul Mediului: „Dacă există canalizare trebuie să se racordeze la sistemul de canalizare, este și motivul pentru care am reglementat acest domeniu. Este motivul pentru care am avut discuții foarte lungi cu Comisia Europeană, există și un infrigement împotriva României pe această temă.”

Branșarea la sistemul de canalizare poate costa peste 10.000 de lei, în funcție de complexitatea lucrării. Administrația Fondului de Mediu lansează programul „prima racordare”, prin care oamenii cu venituri reduse pot primi până la 1.900 de euro în acest scop.

Bugetul total al programului este de 168 de milioane de euro. Aproape jumătate dintre gospodăriile din țară nu sunt racordate la un sistem de canalizare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
„Școala trebuie să fie cu fericire și bucurie, nu cu tras de urechi”. Cum luptă doi nemți cu abandonul școlar în Harghita

În țara în care statul demonstrează că nu poate rezolva problema abandonului școlar, asociațiile de voluntari intervin pentru a-i ţine pe copii aproape de carte.

Mașinile electrice sunt vedete la Salonul Auto București. Ford a prezentat primul vehicul electric

Mașinile electrice rămân tentante și chiar au apărut modele noi, cu autonomie mai mare. Și totuși, cei ce le doresc cred că România nu este încă pregătită pentru un viitor verde.

Zeci de mii de oameni ajung zilnic la moaștele Sf. Parascheva. O femeie a venit cu fetița de 1 an, care îi poartă numele

Este Sfânta Parascheva, iar la Iaşi peste 30 de mii de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată în fața Catedralei Mitropolitane.

Recomandări
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Un lider PNL din tabăra „puciștilor” a demisionat de la șefia filialei: „Renunț la o funcție care m-ar obliga să tac”

Deputatul Ion Iordache a demisionat de la şefia PNL Gorj, afirmând că renunţă doar la o funcţie care ''ar presupune să tacă atunci când conştiinţa îi spune să vorbească''.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.