"Standard pentru est?". O conserva de carne vanduta in Romania este inferioara calitativ si mai scumpa decat una din Germania

Si totusi, de ce difera calitatea de la o zona la alta a Europei?

Cum se poate intampla asa ceva in industria procesarii carnii?

Rares Nastase a vorbit cu unii dintre cei aflati la inceputul circuitului comercial, pentru ca de acolo pornesc diferentele de calitate. Materia prima si calitatea unor ingrediente care nu apar de multe ori pe eticheta, pana la urma definesc marfa care ajunge in final la rafturi si in cosul romanilor. Am incercat sa discutam si cu marii jucatori din piata de la noi, dar ne-am lovit de amanari sau refuzuri politicoase.

Am gasit unele explicatii, in alte tari.

Citește și

CAMERA ASCUNSA: Cum putem afla daca la un produs s-a folosit carne congelata sau proaspata si ce diferenta este intre ele

Pe masa chimistilor de la Facultatea de Inginerie Alimentara din Galati se afla doua conserve de carne. Au gramajul si retetele de pe etichete diferite, desi provin de la acelasi producator, iar ambalajul este aproape identic. Producatorul este danez si a facut un produs pentru Germania, iar celalalt pentru Romania si tarile din Est.

Citind eticheta vezi ca pentru nemti e livrata o conserva cu 87% carne, in timp ce la noi e mentionat un procent de doar 65%, restul fiind carne separata mecanic, sorici si grasime de porc.

In Germania conserva de 200 de grame se vinde cu 99 de centi, in timp ce in Romania, aceeasi conserva, dar cu o calitate inferioara la ingrediente, costa …6 lei si 99 de bani, adica aproximativ 1,5 euro, cu 50% mai scump ca la nemti!

Vorbim de acceasi calitate, cat timp intr-una din cele doua conserve ai si carne separata mecanic, cu sorici si grasime?

Nu, spun specialistii romani in chimie alimentara de laborator.

E un exemplu clar de reteta diferita, adaptata la nivelul fiecarei tari. Nu stim daca in functie de gust, ci mai degraba de cat de permisiva e legislatia in acest domeniu. Pentru ca una e impus sa bage in conserve procesatorilor in Germania si alta in Romania.

Am testat si un sortiment de salam si unul din carne de pui, si la ambele a rezultat ca in compozitie este ce scrie pe eticheta, chiar daca produsul de la nemti nu este la fel de gras ca cel de la noi. Pentru subiectii care au incercat probele, au parut mai gustoase celel de la noi.

Etichetele difera, sunt retete diferite, implicit produse diferite, chiar daca sunt vandute sub acelasi brand. Pana si pretul este asemanator, diferenta fiind de doar cativa centi. In acest caz se poate spune ca fiecare sortiment este adaptat la tara noastra.

La produsele din carne standardul de calitate, diferit de la o tara la alta, tine de legislatia interna, a fiecarui stat in parte. Concret, nemtii au stabilit inca de acum un deceniu ca indiferent daca vorbim despre un salam uscat, de carnati, sau de produsele presate, exista obligatia unui volum mare de carne macra in reteta.

Klaus Winkler este un sas nascut la Medias si plecat in anii '80 din Romania. S-a stabilit in Vestfalia de Nord, unde are o fabrica de mezeluri. Spune ca pentru a avea succes, a combinat gustul romanesc cu cel german, in retetele la produsele sale.

Adica micii, salamurile si jumarile nu sunt la fel de grase ca la noi, dar nici la fel de seci si fade ca cele din comertul german.

Nemtii pretind prin lege un minimum de 65% carne si in conserve, cremwursti, parizer si salamurile cu sunca. Nu e vorba doar de carne macra, poate fi folosita si carne MDM, adica bucati de pe oase si resturi de carne, insa autoritatile germane au redus din retete bazate pe carne de porc nivelul de grasime pura.

In Germania exista asociatii private de protectia consumatorului la care producatorii apeleaza sa isi dea girul de calitate pe produsele lor, in functie de tipul de carne folosit. Klaus Winkler ne arata cat de mare e diferenta intre carnea de calitatea a doua si a treia, folosite in procesare.

Prima merge in produse premium, amestecul celor doua ajunge in mezeluri mai ieftine.

Sorin Minea de la Romalimenta spune ca legislatia europeana este ambigua si lasa loc de interpretari, e la indemana fiecarui stat in parte sa impuna eventuale restrictii. La cremwursti, de exemplu, poate fi considerat ca fiind carne de lucru un procent de 25% de grasime. E la latitudinea producatorului daca mentioneaza materia grasa ca atare pe eticheta sau o include in procentul de carne. Asa ca avem pe piata parizer si cremwursti cu pana la 90% carne.

Sorin Minea are propria afacere in procesarea carnii si spune ca e normal ca intre cele doua piete, cea germana si romaneasca sa existe diferente, cat timp producatorii internationali isi asuma retete diferite in functie de regiune. Iar romanii nu stiu ca strainii mananca diferit de ei.

Furnizorii internationali spun ca pot livra in Romania muschi Serano la 10 euro kilogramul, dar si la 60.

Marfa mai scumpa e aproape inexistenta in vitrinele retailerilor de la noi, in schimb o gasesti in hipermarketurile din Germania si Franta.

Articol recomandat de sport.ro

Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL