România, codașă în Europa la reciclare. Cât ar trebui să recicleze țara noastră până în 2035

×
Publicitate

Ca la multe alte capitole, suntem codașii Europei și la capitolul la reciclare, cu puțin peste 13 procente.

Totuși, în ultima perioadă prin diferite pârghii, oamenii au început să fie motivați să nu mai ignore colectarea selectivă. Beneficiază de o reducere a taxelor de gunoi sau primesc recompense în bani, ori produse. Pe lângă cetățeni, și companiile își măresc platformele de reciclare.

Locatarii unui bloc din Capitală care au reușit să recicleze o cantitate însemnată de hârtie au primit 5.000 de euro în urma unui concurs.

„Ne-am gândit să-l folosim pentru achiziționarea și instalarea de panouri fotovoltaice pe terasa blocului”

Costin Buturoagă, președinte asociație de proprietari: „Ne-am gândit să-l folosim pentru achiziționarea și instalarea de panouri fotovoltaice pe terasa blocului nostru. Implicarea a fost totală, a fost din partea tuturor vecinilor, indiferent de vârstă, sex sau naționalitate.”

Este doar un exemplu însă. Până în 2025, România trebuie ajungă la un nivel de reciclare al deșeurilor de 55%.

Mihail Tănase, specialist harta reciclării: „România s-a angajat ca până în 2035 să mai depoziteze la groapă maxim 10% din deșeurile municipale, iar pentru acest lucru ar fi nevoie și de colectarea separată a deșeurilor biodegradabile, care în momentul acesta în București nu se face absolut deloc pentru că nu există o stație de compostare autorizată”.

Ce nu ar trebui să arunce românii în coșul de gunoi menajer

Și recipientele din plastic în care au fost soluții de curățenie ori de îngrijire personală, cum ar fi cele de șampon, gel de duș, ori tuburile de cremă, sunt acceptate de majoritatea firmelor de reciclare, deși de cele mai multe ori oamenii le aruncă în coșul cu gunoi menajer.

Atenție la recipientele produselor cu conținut chimic pe care le folosim ca să dezinfectăm, de exemplu, bucătăria ori baia. Ele nu trebuie amestecate cu restul deșeurilor din plastic pentru că pot conține urme de substanțe pericolase care pot contamina și restul ambalajelor.

La o firmă de colectare și reciclare de lângă București ajung într-o lună în jur de 50 de tone de recipiente de detergenți ori cosmetice. Cu ajutorul unei instalații inteligente, ele sunt separate automat.

Vlad Ioancea, directorul adjunct al unei firme de colectare și reciclare: „Tehnologia instalației are la bază un fascicul de lumină. Fiecare tip de material reflectă lumina în mod diferit, aceste date sunt preprogramate în sistem, iar în momentul în care orice tip de ambalaj trece prin fasciculul respectiv, sistemul știe ce material este și dacă să îl evacueze sau să îl lase pe bandă.”

Statul român nu a pus la punct un sistem de colectare selectivă a deșeurilor

Statul nu a pus încă la punct un sistem pentru colectarea separată a acestor deșeuri. Încep totuși să apară inițiative private. Un lanț de hypermarketuri, de pildă, a amenajat în magazinele din toată țara mai multe puncte unde oamenii pot duce aceste ambalaje.

Valer Hancaș, directorul de comunicare al unui lanț de hypermarketuri: „Ambalajele de detergenți lichid, ambalajele de cosmetice, chiar și tuburile de pastă de dinți, ele pot fi colectate și reciclate, transformându-se din nou, la rândul lor, în materie primă pentru alte ambalaje.”

Un alt proiect pilot a fost implementat într-un alt lanț de hipermarketuri care a strâns în câteva luni 100 de kilograme de plastic.

CITEȘTE ȘI: Programul „Rabla” 2022, fără achiziție. Bonusuri suplimentare pentru cei care cumpără biciclete sau trotinete electrice

Rabla pentru electrocasnice 2022. Când începe programul. Nu se mai pot cumpăra televizoare anul acesta

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62261868
Comunitatea de români din Italia a scăzut sub un milion. Ministrul Muncii italian: ”Dați-le salarii mai mari”

Comunitatea românească din Italia scade constant şi a ajuns sub un milion de persoane.

62261866
Se dă liber la vânătoarea de păsări migratoare. Activiştii avertizează că unele specii ar putea fi vânate până la dispariție

Parlamentul a adoptat miercuri proiectul de lege care prevede cote de vânătoare zilnice, în loc de anuale, pentru păsările migratoare, fără să țină cont de observațiile președintelui şi nici de dezechilibrele care se pot produce în natură.

62261864
Rusia riscă să declanșeze o criză alimentară globală. ''Ridicați sancțiunile impuse și dăm drumul la porturi”

''Ridicați sancțiunile impuse împotriva noastră, și vom permite vaselor care transportă grâu, să iasă în siguranță, din porturile ucrainene''.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.