Român trimis la închisoare în UK după ce a obligat două fete la prostituție. Un alt român, client, l-a denunțat

62275187

Un român a fost condamnat la 11 ani și opt luni de închisoare, în Marea Britanie, pentru exploatarea sexuală a două tinere. Totul s-a aflat după ce un compatriot l-a denunțat.

Anchetata a început în martie 2022, după ce polițiștii DIICOT și-au sesizat colegii din Marea Britanie, pentru a putea să verifice informațiile la fața locului

Operaţiunea de salvare desfăşurată de poliţiştii din Leeds a condus la arestarea unui bănuit, cetăţean român şi eliberarea celor două victime, ce ar fi fost exploatate sexual de acesta, a transmis Poliția Română..

Din cercetări a reieşit că tinerele ar fi fost recrutate din România, fiind ulterior transportate în Regatul Unit al Marii Britanii, unde ar fi fost obligate prin ameninţări şi violenţă să practice prostituţia, fiind cazate la mai multe adrese situate pe teritoriul Marii Britanii.

Persoanele cu care victimele ar fi fost obligate să întreţină relaţii sexuale contra unor diferite sume de bani ar fi fost racolate prin intermediul unor anunţuri postate de către cel în cauză.

Bărbatul reținut pentru exploatarea celor două tinere este Anghel Iordache, zis ”Remus” care era cercetat într-un alt dosar pentru proxenetism si trafic de minori, în care a avut ca măsură control judiciar până în luna ianuarie 2022.

Cum l-a turnat un alt român

Imediat ce a expirat această măsură preventivă el și-a reluat vechea ocupație. A mers în Marea Britanie împreună cu două fete pe care le-a racolat din Constanța și București, sub pretextul că le va găsi locuri de muncă. Acolo însă le-a obligat să se prostitueze. Clenții veneau în urma unor anunțuri online și plăteau și 500 de lire pentru a întreține relații sexuale cu cele două fete. La ele, în orașul Leeds, a ajuns și un român stabilit în Anglia. El este cel care a alertat autoritățile din România după ce una din fete i-a povestit că este acolo împotriva voinței sale. Polițiștii de la BCCO București au aflat unde sunt ținute fetele și cu ajutorul polițiștilor englezi au reușit să le elibereze. Ele sunt acum în Anglia într-un program dedicat victimelor traficului de persoane.

După 4 luni de la informarea transmisă de Poliţia Română poliţiştilor britanici, respectiv în luna iulie 2022, bănuitul, cetăţean român, a fost trimis în judecată, judecat şi condamnat la executarea pedepsei cu închisoarea de 11 ani şi opt luni, pentru exploatarea sexuală a celor două victime.

„Acest caz reflectă reacţia rapidă a Poliţiei Române în faţa situaţiilor de risc în care se pot afla victimele exploatării, subliniază buna şi eficienta cooperare a forţelor de poliţie române şi britanice, precum şi angajamentul acestor instituţii în lupta împotriva traficului de persoane”, a transmis Poliţia Română.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
61939434
Motociclist rănit grav, preluat de un elicopter SMURD după ce a intrat într-o autoutilitară, în Harghita

Un motociclist a fost grav rănit, vineri, într-un accident rutier produs în localitatea Feliceni din judeţul Harghita, fiind solicitat un elicopter SMURD pentru transportul acestuia la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş.

62275125
Artista Irina Ionesco a murit. Și-a fotografiat fiica minoră în ipostaze erotice

Artista de origine română Irina Ionesco, cunoscută pentru fotografiile erotice cu fiica sa Eva, a murit luni, la vârsta de 91 de ani, a indicat joi pentru AFP aceasta din urmă, confirmând un articol al Libération.

62270110
Trei trenuri CFR Călători staționează de ore întregi între Orșova și Gura Văii. Alte două, blocate din cauza unui copac

CFR Călători anunţă, vineri, că nu există tensiune în linia de contact pe relaţia Orşova - Gura Văii, trei trenuri fiind afectate la ora transmiterii acestei ştiri.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.