RetuRO trimite centre mobile la sate, pentru colectarea ambalajelor. Românii au reciclat până acum 5,8 miliarde de PET-uri

×
Publicitate

Românii reciclează mai mult ca niciodată. Aproape 5,8 miliarde de ambalaje au fost returnate de la lansarea sistemului RetuRO și nu au mai ajuns în natură.

Anul trecut a fost primul în care România nu a mai importat PET-uri pentru materie primă. Mai sunt însă probleme în mediul rural, unde nu sunt suficiente automate, astfel că, de vineri, un centru de colectare mobil se va plimba prin sate.

Aproape 5,8 miliarde de recipiente din plastic, sticlă sau metal au fost returnate până acum, din care 2,4 miliarde doar în primele luni ale acestui an, din ianuarie până în iunie, inclusiv.

Însă în mediul rural, situația este mai complicată. Mulți comercianți nu au unde sau cum să returneze ambalajele adunate. Iar automate de reciclare nu există în fiecare localitate. De exemplu, în comuna Bod, din Brașov, există un singur punct de colectare, foarte solicitat, pentru că vin locuitori și din satele vecine.

– „E aglomerat, dar se duce. Văd că stă lumea acolo cu sacii la rând.”

– „Vin cu plase mari, cu căruțe.”

– „Renunț și vin peste 2-3 ore. Peste 2-3 ore iar mai găsesc. Tot așa.”

În zonele fără puncte de reciclare, oamenii se bazează pe vecinii cu mașină, care îi ajută să le ducă sacii la oraș. Alții sortează PET-urile și așteaptă mașina de la salubritate.

– „Le pune în mașină care merge la cumpărături în Brașov.”

– „Le strângem până când are drum, că altfel n-are cum.”

– „Care are mașină, ne rugăm, le pune în mașină și le duce.”

– „Le ducem la Brașov. Care are mașină. Care nu, vine mașina și le duce.”

Pentru aceste zone, RetuRO va pune la punct centre mobile de colectare.

Anca Marinescu, RetuRO: „În luna august va începe primul RVM mobil al RetuRO să funcționeze în comunitățile rurale și să colecteze din micile magazine ambalaje. Știm că reticența celor cu magazine mici de a colecta de la consumatori, în general în mediul rural, vine de la dificultatea de a le returna înapoi către RetuRO. Aceste RVM-uri mobile rezolvă foarte mult.”

Potrivit RetuRO, 2024 a fost primul an în care România nu a importat PET-uri, materialul colectat din țară fiind suficient pentru nivelul producției.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62563979
Doar 20% dintre sinistrații din Suceava, afectați de inundații, aveau asigurare. Vor primi 20.000 euro despăgubiri

La Broșteni, în Suceava, au ajuns primele containere de la Guvern, în care oamenii rămași fără case în urma inundațiilor se pot adăposti.

62473256
Profesorul SNSPA Marius Pieleanu, implicat într-un nou scandal după noi mărturii despre presupuse abuzuri sexuale

Rectorul universității SNSPA, Remus Pricopie, a solicitat Parchetului General să comunice dacă există plângeri penale în cazul acuzațiilor de abuz sexual, aduse profesorului Marius Pieleanu.

62548374
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker joi, 31 iulie. Premiu de peste 5,2 milioane de euro la Joker

Joi, 31 iulie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.