Programul funeraliilor Regelui Mihai, decis astăzi. Principesa Margareta: "Am pierdut cu toții un părinte"

×
Publicitate

Principesa Margareta a transmis o declaraţie către ţară, după moartea Regelui Mihai, în care a anunțat că ”începe un nou timp pentru Casa Regală a României, cu aceleași principii și sentimente ca ale tatălui” său.

Români, țara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste 9 decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament și răbdare.

Am pierdut, ca voi toți, un părinte. O pierdere personală și o pierdere pentru întreaga națiune. În aceste clipe grele suntem uniți în suferința noastră, cu infinită putere și principii puternice, Regele Mihai a scris în cartea neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană.

Bunătatea și iertarea sau au învins toate relele secolului trecut. Înțelepciunea lui a asigurat continuitate identității noastre în momente de gravă abatere de la mersul firesc al țării.

Regele nostru a fost o parte din fibra statului român prin întreaga sa viață. Tatăl meu a continuat legătura familiei regale cu națiunea română. Pentru ziua noastră de mâine el ne-a dăruit ziua lui de astăzi.

Începe un nou timp pentru Casa Regală a României, cu aceleași principii și sentimente ca ale tatălui meu. Voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporului român.

Așa să ne ajute Dumnezeu! ” - a spus Principesa Margareta.

Principesa Margareta

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus în ţara miercurea viitoare, pe 13 decembrie, cu un avion militar din Elveţia, la Bucureşti.

România va asista la primele funerarii ale unui fost şef de stat după mai bine de 65 de ani.

Regele Mihai va fi primit cu onoruri militare pe Aeroportul Otopeni, iar cortegiul va merge la Castelul Peleş, locul în care a copilărit şi de care s-a legat cel mai tare Regele Mihai.

Până miercuri seara sicriul va fi depus în Holul de onoare al Castelului Peleş. Palatul va fi deschis oricui vrea să-i aducă un ultim omagiu ultimului Rege al ţării. Aici va fi deschisă cartea de condolente.

Cortegiul va porni apoi spre Capitală, iar de joi dimineaţa, pentru două zile, trupul fostului suveran va fi depus în Sala Tronului, la Palatul Regal, actualul Muzeu de Artă al României.

Catafalcul va fi străjuit în permanenţă de militari ai gărzii de onoare. Va fi un alt loc în care romanii îşi vor putea lua rămas bun de la Mihai I. Cei care l-au preţuit pun deja flori şi lumânări lângă fostul Palat Regal.

Sâmbăta viitoare, 16 decembrie, va fi ziua înmormântării. Mai întâi Regele va fi scos din Palat, pe Calea Victoriei, dus la Catedrala Patriarhală, unde Patriarhul Daniel va oficia slujba.

Cortegiul va porni spre Curtea de Argeş, la amiază. La Catedrala Regală de acolo va fi oficiata o a doua slujbă de înmormântare. Regele Mihai va fi înhumat apoi în necropola Regală, alături de Regina Ana.

La dorința Custodelui Coroanei române, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta tradiția înaintașilor Majestății Sale Defuncte.

Începând de miercuri, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta.

Acestea vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile. Condoleanțe pot fi transmise online la această adresă

Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă, începând de miercuri, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale.

regele Mihai in fata statuii lui Carol I

Locuitorii comunei Săvârşin au primit cu mare tristeţe vestea încetării din viaţă a Regelui Mihai

„Am primit cu mare tristeţe, alături de toţi locuitorii comunei Săvârşin, vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regele Mihai, anunţată de comunicatul Casei Regale. Întreaga comunitate a comunei Săvârşin este în acest moment alături de Familia Regală. Sigur că o delegaţie din rândul locuitorilor comunei va participa la funeraliile Majestăţii Sale, care vor avea loc la Curtea de Argeş. Până atunci nu putem decât să ne rugăm pentru sufletul Majestăţii Sale, ca Dumnezeu să îi aşeze sufletul acolo unde merită, după ani şi ani de sacrificii în slujba poporului român", a declarat pentru Agerpres, Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârşin.

Conducerea Muzeului Naţional Peleş a dispus, marţi după-amiază, coborârea drapelului în bernă la Castelul Peleş, după anunţul privind moartea Regelui Mihai I, fost suveran al României, potrivit Agerpres.

“Sunt roman şi asta o simt foarte tare”. Mihai I al României, povestea ultimului monarh al României

INFOGRAFIC: Casa Regală a României. Strămoşii şi urmaşii Regelui Mihai

Discursul integral al Regelui Mihai I al României din Parlament: “Lumea de mâine nu poate exista fără morală”

Imagini de COLECŢIE cu Mihai I al României. De la copilul care schia alături de Carol al II-lea până la Regele trimis în exil

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini virale cu Cristiano Ronaldo: ”Sunt adevărate! E incredibil”
Imagini virale cu Cristiano Ronaldo: ”Sunt adevărate! E incredibil”
Citește și...
O simplă mușcătură de căpușă poate declanșa o alergie puțin cunoscută. Cum poate pune viața în pericol

Căpușele pot transmite infecții care provoacă boli grave, inclusiv boala Lyme. Acum, autoritățile sanitare încearcă să crească gradul de conștientizare asupra unei probleme mai puțin cunoscute: o alergie la carne care poate pune viața în pericol.

Un bărbat din Cluj-Napoca a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost strivit de propria mașină. Cum s-a întâmplat

Un bărbat de 57 de ani din Cluj-Napoca este în stare gravă la spital, după ce a fost strivit de propria mașină.

Care a fost cauza morții turistului german care a intrat în apa mării la Mamaia. Apropiații spun că știa să înoate

Vacanța pe litoral s-a încheiat tragic pentru un turist german care, aflat în Mamaia, a intrat în apa mării, încă rece, și a fost scos în stop cardio-respirator.

Recomandări
Motivele pentru care Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea. Eugen Tomac, retras după ce nu a strâns o majoritate

Surpriză pe plan politic. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe liberalul Adrian Veștea, prim-vicepreședintele PNL și președinte al Consiliului Județean Brașov.

USR respinge și cea de-a doua propunere de premier a lui Nicușor Dan: „Le datorăm claritate votanților noștri”

USR a anunțat duminică, printr-o rezoluție adoptată în unanimitate de Biroul Național, că nu susține nici cea de-a doua propunere de premier înaintată de președintele Nicușor Dan: liberalul Adrian Veștea.

Nicușor Dan, la al doilea premier desemnat. Ce șanse are Adrian Veștea să strângă o majoritate în condițiile actuale

Val de reacții pe scena politică, după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier. Liderii PNL partidului spun că nu au fost consultați înaintea nominalizării și au convocat o ședință de urgență pentru stabilirea unei poziții oficiale.