Referendumul pentru familie 2018. În 600 de secţii nu au venit nici zece votanţi, dar în altele prezenţa a trecut de 100%

×
Publicitate

România rămâne împărţită şi în a doua zi a scrutinului. Unii s-au prezentat devreme la urne, alţii şi-au văzut de treburi ca într-o zi obişnuită de duminică.

În toată ţara sunt 8 secţii la care până duminică la ora 10 nu venise nimeni la vot –în sectorul 3 al Capitalei, dar şi în Hunedoara, Harghita, Iaşi şi Mureş. În alte 17 secţii s-a prezentat un singur votant. În total, în România sunt 600 de secţii de votare la care au venit mai puţin de 10 votanţi până duminică la ora 10.

Pe de altă parte, există şi secţii cu sute de alegători pe listele suplimentare. De pildă, la secţia din Şcoala Gheorghe Asachi din Iaşi erau 676 de votanţi pe astfel de liste, la Băile Felix – 523. Peste 400 de persoane au votat pe liste suplimentare şi la Băile Olăneşti, Băile Herculane şi Călimăneşti.

Cel mai mare procent de prezenţă - peste 299% - s-a înregistrat la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, majoritatea votanţilor fiind pe liste suplimentare. Pe locul 2 la prezenţă este secţia de la grădiniţa din Băile Felix, cu 119%, iar pe locul 3 este Valea Mănăstirii din judeţul Alba cu 107% prezenţă la vot până la ora 10. La şcoala generală din localitatea Petru Rareş, judeţul Giurgiu, era prezenţă exact de 100% -asigurată însă şi de cei de pe listele suplimentare.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61991171
Referendumul pentru familie. Preoții au îndemnat credincioșii să „scoată sabia”. Reacția oamenilor

Slujba de duminică a fost folosită din plin de majoritatea preoţilor din ţară, pentru a le readuce aminte enoriaşilor ce crede biserica în chestiunea referendumului pentru familie.

61983647
Unde a mers președintele Iohannis în duminica referendumului

Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au participat duminică la slujba de la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu.

61991148
Referendumul pentru familie. Secția din București unde n-a venit nimeni la vot

Referendumul pentru familie 2018. Niciun alegător nu s-a prezentat la vot, la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, până duminică la prânz, într-o secție de votare din Capitală.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.