Reacția poliției din Slovacia la limita de 6 km/h pe trotuare. „Obiectivul principal este creşterea siguranţei”

62586993

Poliţia slovacă a precizat că noua modificare a legii traficului rutier, care stabileşte viteza maximă permisă pe trotuarele din zonele urbane, nu se aplică pietonilor.

„Trebuie să clarific că acest lucru nu este adevărat”, a declarat adjunctul şefului poliţiei, Rastislav Polakovič, pentru presa slovacă.

„Regula este destinată persoanelor care utilizează role, trotinete, skateboarduri, schiuri sau echipamente sportive similare, precum şi bicicliştilor cu vârsta de până la 10 ani, inclusiv însoţitorii acestora. Măsurile ar trebui să se concentreze asupra acestor grupuri”, a precizat oficialul.

Anunţul iniţial cu modificarea codului rutier a stârnit o undă de amuzament şi confuzie pe reţelele sociale, unii utilizatori întrebându-se dacă alergarea pentru a prinde autobuzul le-ar putea aduce o amendă.

Legislaţia actualizată prin noul amendament se aplică diverselor categorii de utilizatori ai trotuarelor. Măsura, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, a fost introdusă pentru a evita coliziunile pe trotuare.

„Obiectivul principal este creşterea siguranţei pe trotuare, având în vedere numărul tot mai mare de coliziuni cu utilizatorii de trotinete”, a declarat autorul amendamentului, Ľubomír Vážny, membru al partidului populist de stânga Smer al prim-ministrului Robert Fico, care face parte din coaliţia de guvernare.

Modificarea a stârnit reacţii negative din partea opoziţiei, a ONG-urilor şi a politologilor.

„În Republica Cehă, această problemă este abordată prin interzicerea trotinetelor şi a bicicletelor electrice pe trotuare, în timp ce abordarea slovacă a dus la o legislaţie destul de bizară”, a declarat pentru POLITICO politologul Lubomír Kopeček de la Universitatea Masaryk din Brno.

Grupul de susţinere a cicliştilor Cyklokoalícia (Coaliţia pentru ciclism) a declarat că legislaţia pune probleme, deoarece îi obligă pe copiii sub 10 ani – care acum au voie să circule cu bicicleta pe trotuare – să circule pe şosea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62587862
Ultimul domn al Moldovei revine acasă. Grigore Alexandru Ghica va fi reînhumat lângă Palatul Culturii din Iași

Rămășițele pământești ale ultimului domnitor al Principatului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, vor fi readuse în țară și înhumate lângă Palatul Culturii.

62562651
Explozie puternică urmată de incendiu într-un bloc din Timișoara. Un bărbat rănit grav, zeci de persoane evacuate

O explozie urmată de incendiu a avut loc, sâmbătă, într-un bloc din Timişoara. Aproximativ 60 de persoane s-au autoevacuat, iar un bărbat a suferit arsuri pe 30-40% din corp.

62587861
„Mii de angajați din construcții riscă să fie disponibilizați în următoarele șase luni”, avertizează președintele FPSC

Există riscul ca 50.000 de angajaţi din companii de construcţii, la nivelul întregii ţări, să fie disponibilizaţi în următoarele şase luni, a precizat sâmbătă președintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii într-o conferință la Sinaia. 

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.