Reacția Chinei după ce șeful FBI a afirmat că originea Covid-19 este „foarte probabil” un accident la un laborator din Wuhan

62328164
Getty

Beijingul acuză, miercuri, FBI că îşi pătează singur credibilitatea, după ce directorul poliţiei federale americane Christopher Wray a estimat că un accident de laborator în oraşul chinez Wuhan se află „foarte probabil” la originea pandemiei Covid-19.

Christopher Wray a făcut aceste declaraţii, marţi, la Fox News, la două zile după ce un secretar american a prezentat o poziţie asemănătoare.

FBI „scoate din nou această teorie a unei scăpări dintr-un laborator, care nu este în niciun caz în măsură să discrediteze China, dar care nu face decât să- păteze şi mai mult propria credibilitate”, a reacţionat o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, potrivit AFP.

„Având în vedere minciunile, înşelăciunile şi nenumăratele fărădelegi comise de servciile de informaţii americane, concluziile lor n-au absolut nicio credibilitate”, a subliniat ea într-o conferinţă de presă obişnuită.

Christopher Wray a făcut aceste declaraţii după declaraţii asemănătoare ale secretarului american al Energiei, Jennifer Granholm.

Noi elemente ale unor informaţii clasificate l-ar fi făcut să schimbe analiza Departamentului în favoarea ipotezei scăpării, potrivit unor surse anonime, citate de Wall Street Journal (WSJ), New York Times (NYT) şi CNN.

Ziarele insistă însă asupra gfaptului că această nouă analiză este publicată ”cu un nivel scăzut de încredere” de către Departament - în subordinea căruia se află laboratoarele biologice, conform News.ro.

Lumea informaţiilor clasificate americane este de-acum şi mai împărţită, unii estimând că boala covid-19 a apărut în urma unei transmiteri naturale.

În interviul său, Christopher Wray a acuzat China de încercarea de a bloca ancheta Statelor Unite asupra cauzelor pandemiei, care a apărut la începutul lui 2020 şi care a ucis de atunci aproape şapte milioane de oameni şi a busculat piața mondială timp de luni de zile.

„Guvernul chinez (...) a făcut tot ceea ce a putut pentru a încerca să contracareze şi încurce munca pe care o facem, munca pe care Guvernul nostru american şi partenerii noştri străini apropiaţi” sunt pe cale să o efectueze, a dat el asigurări.

„Iar acesta este un lucru nefericit pentru toată lumea”, a subliniat el.

Laborator american

Beijingul contestă viguros aceste afirmaţii.

Mao Ning a reiterat, în conferinţa de presă de miercuri, ideea că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ar trebui să controleze laboratoarele americane, mai ales pe cel de la Fort Detrick - care se află în centrul cercetării americane în lupta împotriva bioterorismului.

„Statele Unite ar trebui să respecte ştiinţa şi faptele, să coopereze cât mai rapid cu OMS, să invite experţi internaţionali să efectueze cercetări cu privire la originea virusului şi să împărtăşească rezultatul cercetărilor cu comunitatea internaţională”, a declarat ea.

Comunitatea ştiinţifică consideră că este crucial să se determine originea pandemiei covid-19, cu scopul de a se preveni şi a se lupta mai bine împotriva unui viitor val epidemic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62309780
Un bărbat care a picat sala de 14 ori a plătit o sumă impresionantă pentru a promova examenul teoretic pentru permisul auto

Un bărbat din Marea Britanie a plătit 800 de lire sterline pentru a promova testul teoretic pentru carnetul de conducere după ce a picat de 14 ori, scrie Mirror.co.uk.

62293436
Presă: Kadîrov ar fi fost otrăvit și s-ar simți foarte rău. Ar fi solicitat un cunoscut nefrolog din Emiratele Arabe

Presa străină susține că liderul cecen, Ramzan Kadîrov, ar fi fost otrăvit și s-ar simți foarte rău, cerând ajutorul unui cunoscut nefrolog.

62328158
Momentul în care s-au ciocnit cele două trenuri, în Grecia. Impact frontal la 166 de km/h. VIDEO

O cameră de supraveghere a surprins momentul șocant în care cele două trenuri s-au ciocnit în Grecia, în noaptea de marți spre miercuri. În urma accidentului feroviar au murit 38 de persoane și alte câteva zeci au fost rănite.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.