Rea voinţă, incompetenţă, dezinteres. Tabloul învățământului românesc, din care copiii ies dezorientați

ROMÂNIA FĂRĂ MESERIAȘI, partea III-a. Schimbăm pivoţi şi plăcute de frână mai mult cu...pixul pe hârtie, în clasă, pentru că la service dăm cu mătura prin curte, în loc să lucrăm pe maşini.

Sau avem laborator dotat parţial, în care mai mult ne uităm la aparatură, în loc să învăţăm, practic, pe ea. Sunt doar câteva din multele explicaţii pe care ni le-au dat elevii şcolilor profesionale, copii care visează doar să emigreze după absolvire.

În acelaşi timp, cei care importă tehnică pentru laboratoare au propriile lor explicaţii pentru felul în care autorităţile locale cheltuiesc banii pentru echipamente. Care ar trebui şi să se asigure că sunt folosite.

Rea voinţă, incompetenţă, dezinteres - toate formează un tablou al învăţământului vocaţional din care copiii ies dezorientaţi, nepregătiţi şi debusolaţi.

Învăţământul profesional a fost alimentat doar cu cei mai neperformanţi dintre copiii claselor a VIII-a, cărora li s-a cerut multă informaţieşi puţină practică.

În 2013, liceele cu învăţământ profesional şi tehnic au avut în acel an cea mai scăzută rată a promovabilităţii la examinarea naţională, 38%, comparativ cu 76% în învăţământul general, ba chiar au existat licee tehnologice cu procentaj de 0% la examenul de bacalaureat. 

Asta după ce în 2012, rata abandonului şcolar a fost de două ori mai ridicată la şcolile vocaţionale, decât în învăţământul teoretic.

Învăţământul a fost depreciat şi în interiorul şcolii, dar şi în societate. ”Nu îţi mai trebuie domne, şcoală, vezi tu ce faci, oi vedea". România culege din plin roadele subfinanţării învăţământului pe o perioada de 20 de ani!

Florian Colceag, matematician: "Nu mai formează oameni. Sistemul a fost croit stupid. Noi nu mai avem rădăcini, nu mai învăţăm din înţelepciunea poporului, învăţăm din desene animate şi jocuri pe calculator. Ne bate vântul. Noi continuăm migraţia, plecăm, suntem a două ţară după Siria. "

Iulian Stănescu, cercetător: "Oamenii termină o şcoală, un liceu, termină o facultate, dar nu au în spate competenţele şi aptitudinile, profesia sau meseria respectivă."

Florian Colceag, matematician: "Noi acum ne gândim la bani, bani, bani şi nimic altceva. Am pierdut omenia, colaborarea, am pierdut valori umane. Speculăm, vrem mai mult, mai mult, gândim liniar. Dacă suntem mai bogaţi suntem mai deştepţi. Dar aici e de vină şi şcoală? Învăţăm asta? Da. Din păcate gândirea liniară e predată în şcoală, gândirea complexă nu. În şcoală ar trebui să înţeleagă corelaţiile. "

Sorin Volosciuc, director liceu energetic: "Cu practica pe care o fac acum în şcoală se pot descurca? Nu! Sunt 5 săptămâni….cu o zi pe săptămâna e puţin."

Înainte de 89 practica era practică, în fabrici care acum au fost închise, după 89.

În mijocul Sibiului, la doi paşi de centrul istoric se află Grupul Şcolar Independenţa.

 Lipit de fosta uzina cu acelaşi nume, privatizată, închisă şi transformată într-un monument al paraginii, în buricul târgului. Directorul adjunct ne conduce într-o sala de clasă.

În plină ora curs, un tânăr se odihneşte cu căştile în urechi, în prima bancă, fără ca dascălul să-l fi deranjat până atunci. Băiatul spune că vrea să plece din ţară imediat ce va termina şcoala.

"În Germania aş vrea".

Profesoară continuă lecţia, în timp ce un elev trimite intens mesaje pe WhatsApp prietenilor. Un altul încearcă un joc pe telefon, iar un treilea pare că mai degrabă stă să aţipească. Într-o altă clasă găsim viitorii mecanici auto, tineri care spun că ar face practică, doar că la service-urile unde îi trimite şcoala patronii îi pun să mature prin curte şi mai puţin să înveţe meserie, pe maşinile clienţilor.

La Colegiul Independenţa mai sunt 2 maiştri. Unul dintre ei aminteşte de vremuri demult apuse, pe când lângă şcoală funcţiona o întreagă uzina, unde elevul era băgat în producţie.

”Ce fac, două ore de practică pe săptămâna? Aici nu pui mâna, nu porneşti ăla….Se făceau instalaţii…mergeam dimineaţă şi munceam până seara".

Pe maistrul de la Independenţa îl buşeşte plânsul când vorbeşte despre ucenicia la uzina din vecinătate.

"Se făcea şcoală, domne, şi ieşeai cu o meserie, şi acum e aşa…"

Iulian Stănescu, cercetător: "România a fost mereu sub presiunea momentului. Vine FMI şi închidem 20 de fabrici. Nu s-a gândit nimeni că în 2015-2020 o să avem nevoie de muncă calificată. Nu, închidem acum acele întreprinderi şi om vedea ce se întâmplă după. "

Şcoala cu profil auto nu are o maşină pe care să o desfacă pe toate părţile şi să o studieze. Aşa că elevii învaţă meserie …în clasă, de la dascăli care le proiectează pe tablă filmuleţe de pe internet.

În timp ce elevii schimbă bucşele şi bieletele …cu pixul pe hârtie, directorul adjunct povesteşte cu zâmbetul pe buze cât de impresionat a fost când a vizitat un liceu dintr-un land din Germania:

Nu mai e loc pentru practică, măcar laboratoarele şcolilor să poată suplini parţial. Cu o condiţie - să fie foarte bine echipate. La Grupul Şcolar Independenţa dotările sunt minime, insuficiente şi ineficiente.

 Cu finanţare de la primărie s-au luat câteva bancuri de lucru care sunt mai mult de formă: dau bine în poză şi sunt bifate cu succes la capitolul investiţii.

Recunoaşte asta şi direcorul adjunct.

Gheorghe Danciu este directorul unei firme care importă aparatură din Germania, pentru dotarea laboratoarelor şcolare. Spune că a câştigat numeroase licitaţii pentru şcoli şi licee care au primit alandala aparatură, fără nicio coerenţă. S-a ţinut cont de accesarea rapidă a unor fonduri europene, fără să conteze utilitatea.

Un exemplu ar fi dotarea unui liceu auto de la Arieşeni, Alba. O investiţie în nişte elevatoare, cu finanţare europeană şi proiect făcut de primărie, în condiţiile în care unitatea nici nu avea unde să aşeze echipamentele.

Am ajuns la Liceul din Ariseni şi am găsit elevatoarele sub cerul liber, şi nu într-un garaj, cum este indicat. Zac în faţă liceului, pe aleea pe unde trec elevii şi pe unde maşinile nu au acces. Nu sunt funcţionale, montate prea apropiat unul de celălalt, însă chiar şi aşa, directorul şcolii e mândru de ele.

Nici nu mai ştie câte i-au fost aduse. Liceul este cu profil turism şi alimentaţie, nicidecum profilul pentru care a primit dotările scumpe, instalate degeaba.

În şcolile din Germania, nu statul, ci firmele interesate de forţă de muncă sunt cele care dotează laboratoarele. Marii angajatori sunt siguri că nu duc aparatură de formă în clase, pentru că şcoala o va folosi eficient, pentru a-i pregăti pe copii, iar programa şcolară e adaptată periodic, în funcţie de parteneriatul cu firmele.

De câţiva ani funcţionează în România şi clase cu învăţământ profesional dual şi aceste ar putea fi şansă de a avea în viitor meseriaşi. Cu condiţia să nu îi pregătim pentru a emigra ulterior.

E o nouă formă de şcolarizare, imperios cerută de piaţa muncii, o şcoală cu multă practică, exact ca pe vremea comunismului. Se bazează pe un parteneriat între primărie, liceu şi firme. Acestea din urmă care pot cere şcolii un anumit număr de elevi, viitori angajaţi de care ştiu că vor avea nevoie peste 3 ani.

Elevul din sistemul dual face practică în firma care vrea să îl angajeze, şi va primi drept bursă, 200 de lei lunar de la această companie, plus alţi 200 de la primărie. Doar că şi acest sistem, copiat din ţările puternic industrializate, nu a fost preluat în totalitate, în sensul că cei mici nu sunt legaţi din şcoală, printr-un contract de viitorul angajator:

Edilul din Reșița a aflat de la directorii liceelor industriale din oraş despre interesul tot mai scăzut pentru această formă de învăţământ şi speră că puţină reclamă ar putea încuraja părinţii să-şi îndrume odraslele spre meserii fără facultate.

Învăţământul dual poate fi salvarea, dacă se va dovedi eficient. Chiar şi cu noul sistem, şcolile profesionale de la noi continuă să facă selecţia elevilor fără să se ţină cont de ce aptitudini au, ci de nivelul lor de cunoştinţe. Repartizarea se face doar pe baza rezultatelor şcolare, adică media anilor de studiu şi a rezultatelor examenului de evaluare naţională. Plus un interviu, fără niciun test de aptitudini.

În tot acest timp, în România, o jumătate de milion de liceeni nu reuşesc anual să ia BAC-ul.

Florin Colceag, matematician: ”Noi acum suntem în situaţia în care termină Bac-ul şi nu ştie să facă absolut nimic. Nicio aplicabilitate, nu ştie să facă nimic.!”

Sorin Limbasan, inginer: "Sistemul trebuie regândit, luat un model, care vor, norvegian, finlandez, german şi dus 20 de ani. "

România rămâne corigentă la încă un capitol cu un potenţial mare. Avem investiţii care pot fi extinse în ţară şi încă mai avem faima că suntem un popor de oameni muncitori.

Suntem însă tot mai puţini, ne afundăm în mediocritate şi sărăcie şi riscăm să devenim în viitorul nu prea îndepărtat un stat recunoscut prin locuri frumoase, dar tot mai pustii.