Razboaiele magiunului de Topoloveni si salamului de Sibiu. "In Romania, doar prostii au respectat regulile"


Ultimul update: Marti 24 Mai 2016 06:56
Data publicarii: Vineri 13 Mai 2016 12:49
Categorie: Romania, te iubesc!

TRADITIE ROMANEASCA, partea a III-a. Delicatesele romanesti n-au disparut cu totul, mai au o sansa, dar e in mana producatorilor care nu vor sau nu pot sa se uneasca pentru a-si proteja retetele cu adevarat traditionale.

Tineti minte, cum, pe vremuri, pe toate sticlele de vin spumant scria sampanie? De cand cu intrarea in UE, nimeni nu mai indrazneste sa fure numele producatorilor din regiunea franceza, fiindca ei s-au asociat si au omologat produsul la Comisia Europeana. Astfel, e protejat de falsuri ieftine si proaste. Ar trebui sa functioneze si la noi, dar de 5 ani, de cand UE ofera protectie numelui de magiun de Topoloveni, piata a fost invadata de falsuri, iar producatorul autentic se razboieste cu concurenta neloiala prin tribunale.

Cand doi se cearta, al treilea castiga - si cumparatorul pierde. De pilda, carnatul "de Plescoi" il fac multe fabrici din carne mai ieftina decat cea de oaie si ne vand noua doar numele. “Carnati de Plescoi face fiecare fabrica din Romania, dupa reteta proprie”, spune Sorin Minea

Domnul Papuc, din Plescoi, e printre cei care stie sa-i faca dupa reteta traditionala. Dar, ce folos. Denumirea "de Plescoi" n-are nicio protectie. Ii fac concurenta marile fabrici, la pret de dumping. Noi gasim in magazine, orice, numai carnat de la Plescoi nu. Delicatesele lui Papuc sunt cu adevarat o raritate. A mostenit mestesugul din familie. Face carnati din carne de vita si oaie.

Oi de Buzau nu prea mai sunt - daca era si oaia locala, carnatul de Plescoi ar fi putut obtine medalionul rosu, cu denumire de origine protejata. Distribuie in restaurante din Bucuresti, inclusiv in duty free-ul de la Aeroportul "Henri Coanda". Mai are un pic si e pe pierdere. Nu ne mira, la el, procesul de fabricatie dureaza. Iar cand e vorba de aroma de fum, nu se intelege cu asociatii. Fiindca el vrea sa afume cu lemn si n-are incredere ca in cuptorul electric, asociatii lui nu vor baga si arome sintetice. Ar putea ruina reteta si ar putea sa-I faca o concurenta neloiala, fiindca la cuptorul electric afumatul e mai rapid. Dar gustul se schimba.

Omul isi iubeste afacerea. Dupa sunet isi da seama cand carnatii au stat destul la afumat. Ca sa se imbibe cu aroma de fag, carnatii de Plescoi trebuie presati de 4 ori, manual, cu vergeaua de lemn. Condimente sunt doar ardei iute si usturoi, matul e de oaie.

Intr-un bistro din Bucuresti, Matei ofera in meniu delicatesele lui Papuc de la Plescoi. Dar cand a incercat sa ii distribuie in hypermarketuri, a avut probleme cu plata care s-a facut chiar la un an. O asociatie puternica de producatori, cu omologare europeana a calitatii altfel ar negocia cu corporatiile de retail - carnatii de Plescoi, inca mai lucreaza la asta.

Primul produs romanesc care a spart gura targului cu omologare UE a fost Magiunul de Topoloveni, in 2011, in urma unor studiii care au dovedit in fata Comisiei Europene ca are calitatile nutritive cu care se lauda, fiindca e facut numai din prune proaspete. Fara zahar sau alte eufemisme care inlocuiesc conservantul, fara gelatina, coloranti sau arome. Reteta magiunului monoingredient din Topoloveni e atestata de vreo 100 de ani.

Iar noi, cumparatorii suntem astfel siguri ca nu am cazut in capcana vreunui producator care face altceva mai prost, cu acelasi nume. Pentru noi, n-a prea contat. Multi au crezut ca medalionul albastru cu IGP inseamna Inspectoratul General de Politie. Totusi, ne-a placut magiunul, si dupa ce femeia si-a promovat cum a stiut ea mai bine marfa, a aparut si concurenta. Magazinele s-au umplut de borcane de magiun facut din pasta de prune importata, cu adaos de zahar si alte ingrediente, care mai de care, unele cu eticheta asemanatoare.

Bibiaba Stanciulov, producatoarea magiunului, spune ca “e ca si cum mie cineva imi fura buletinul si face credit cu buletinul meu”. A cerut autoritatilor sa-I apere IGP-ul. Au trimis-o insa sa se judece, iar acum are 7 procese din care deja a castigat 5, inclusiv cu un lant de supermarketuri.

Problema e ca in toti anii de judecata, concurentii au vandut de 3 ori mai ieftin, iar ei i-au scazut vanzarile. Si ne explica: din pretul de raft din supermarket, ea a castigat o treime, restul a fost adaosul magazinului. Ea din 5 kilograme de prune obtine 350 de grame de magiun.

Ca sa-si apere reteta, a convins Ministerul Agriculturii sa faca legea magiunului: ”Pare o chestie paradoxala, sa spui ca magiunul de prune se face din prune, dar asta am fost noi obligati sa facem prin standard”.

Apoi, vreme de 2 ani a platit amenzi la Protectia Consumatorului, ca nu avea pe borcane sigla cu produs traditional, desi IGP-ul European e o recunoastere superioara care implica traditia. Practic a luat amenzi ca nu prezenta diploma de Bac, desi absolvise facultatea.

Acum ANPC si-a reparat greseala si nu o mai amendeaza. Banii si nervii s-au dus. Femii i s-a urat: si-a calcat pe inima si a reclamat la Comisia Europeana ca statul roman nu e in stare sa apere Indicatia Geografica protejata.

Sorin Minea ii confirma spusele: standardele “au fost respectate doar de prosti, cei destepti nu le-au respectat nici macar o clipa”.

El insusi se considera unul din prostii care au respectat reteta salamului de Sibiu, care abia de anul acesta este produs cu Indicatie Geografica Protejata. Pana acum insa, unii producatori au imitat pana si invelisul cu mucegai al Salamului de Sibiu, vopsindu-l sau dandu-l prin faina de orez. Dar mucegaiul de fapt da gust salamului.

Acum, doar 5 fabrici care s-au asociat sa-si protejeze reteta, mai pot denumi produsul lor Salam de Sibiu. Sunt fabricile care au facut salamul in ultimii 20 de ani. Aria protejata a fost delimitata pe 7 judete: Prahova, Brasov, Sibiu, Bacau, Calarasi, Bucuresti si Covasna. In ultimele 2 judete nu face nimeni salamul acesta, dar au fost incluse in zona geografica protejata pentru ca erau in drum spre Calarasi si Bacau. Oricine vrea sa produca acelasi lucru cu acelasi nume e liber sa o faca, dar, trebuie sa intre in asociatia salamului de Sibiu si sa aiba fabrica in zona delimitata.

Salamul de Sibiu este poate singurul produs industrial de lux care a facut istorie in Romania. Primele fabrici au aparut la sfarsitul secolului al 19 -lea la Medias, si Sinaia. Inca de pe atunci fabricantii - un sas si un italian concurau serios -aveau ca piata principal Austro-Ungaria. Iar un salam era evident mai veritabil decat celalalt. Cele mai multe documente s-au pastrat la fabrica din Sinaia, care si pe vremea comunistilor a ramas exportator de vaza.

In 1948 au venit la putere comunistii si au confiscat totul: inclusive apartamentul de la ultimul etaj al fabricii, in care locuia proprietarul, italianul Dozzi. Totusi, comunistii n-au distrus fabrica si au pastrat reteta celebra: carne de scroafa, slanina tare, maturata cu produse alcoolice, iar la suprafata sunt folosite culturi de mucegai nobil. In fabrica e un frig de-ti clantane dintii. Slanina si carnea trebuie sa ramana tari, temperatura e aproape de cea a inghetului. Filipo Dozzi facea salam doar iarna - nu avea aer conditionat.

Pe la 1930, o bucata avea peste zece kilograme. Iar in perioada comunismului erau vestite salamurile de aproape un kilogram. A circulat legenda ca ar avea in compozitie carne de cal. Producatorii ne asigura ca de cal erau doar matele in care puteau face un salam atat de mare.

Ca sa respecte reteta, proprietarul de azi al fabricii aduce carne din import. Si asta pentru ca Romania nu produce suficienta scroafa pentru salamul de Sibiu. Eticheta IGP ii permite importul, dar nu-i permite, sa puna carne de calitate mai slaba.

Noua ne convine. Si vom cauta in magazine bulina rosie sau albastra, care atesta ca alimentul a fost verificat si certificate si din punct de vedere al calitatii, nu doar al curateniei. Problema e ca deocamdata sunt doar 3. Mai e o problema, majoritatea producatorilor cinstiti sunt mici. Fara bani de marketing, nu sunt in stare sa-si promoveze marfa. Noi nici nu aflam de ei. Culmea e ca UE ofera bani pentru asa ceva, insa doar asociatiilor care fac bunatati cu denumire protejata.

Magiunul de Topoloveni a primit fonduri UE pentru ca e un brand cu Indicatie Geografica protejata, numai ca - neavand cu ce alt producator roman sa se asocieze, a fost nevoit sa imparta banii cu producatori greci. Bun si asa, decat deloc. Croatia, care abia a aderat de 3 ani, are deja 10 delicatese locale omologate la nivel European si inca alte 6 in lucru. Franta si Italia au sute de produse protejate - de asociatii puternice care vegheaza in piata si stiu sa-si apere de falsuri retetele si clientii.


Am vrut sa mancam romaneste, ne-au arat etichete cu tricolor, am vrut traditional, brusc toata mancarea a devenit traditionala, am vrut telemea de Sibiu, ne vinde oricine ce vrea. Suntem intr-o continua lupta impotriva falsurilor, si e momentul sa invatam, sa nu ne mai lasam inselati de marketingul agresiv si mincinos al industriei.

Ce se intampla cand functionarii statului decid ce mancam. Alimente
Ce se intampla cand functionarii statului decid ce mancam. Alimente "traditionale" care tin jumatate de an
”România, știi bine”, EPISODUL IV. Paul Angelescu: De ce este un chin să mergi cu trenul în țară
”România, știi bine”, EPISODUL IV. Paul Angelescu: De ce este un chin să mergi cu trenul în țară
Reacţia premierului când Alex Dima întreabă despre sărăcia din Teleorman: "Vă rog să nu mai vorbiţi aşa!"
”România, știi bine”, EPISODUL III. Alex Dima analizează dezastrul din infrastructură
"România, știi bine". EPISODUL II. Cosmin Savu: Primăria București și o vară plină de neclarități
Rareș Năstase, din Corabia: „O bătaie de joc aici, într-un oraș aproape mort”
România, te iubesc! lansează podcastul "România, știi bine". Paula Herlo, despre adopțiile din România
Acuzații grave aduse de asistenții care au crescut-o pe Sorina
Paula Herlo, despre cazul Sorinei: ”Sincer, v-ați cam bătut joc cu toții”