INML, raport final. Cui îi aparțin oasele găsite într-o lizieră și în curtea lui Dincă

×
Publicitate

INML a trimis la DIICOT raportul final privind expertiza antropologică a fragmentelor osoase descoperite într-o lizieră din Caracal.

Legiştii au trimis la DIICOT raportul final privind expertiza antropologică a fragmentelor osoase descoperite într-o lizieră din Caracal, unde Gheorghe Dincă susţine că a aruncat rămăşiţele Luizei Melencu, şi au precizat că acestea aparţinând unei fete de 15 – 19 ani.

Specialiştii menţionează că este vorba despre o altă persoană decât Alexandra Măceşanu. În plus, Institutul Naţional de Medicină Legală a transmis că restul fragmentelor osoase din gospodăria inculpatului provin de la animale, scrie News.ro.

”La data de 18.09.2019, Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul final de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019, în zona de lizieră de pădure amplasată pe terenul staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal ca fiind locul unde a aruncat mai multe fragmente osoase ce au fost identificate şi ridicate”, a transmis, miercuri, DIICOT.

Raportul arată că fragmentele osoase şi fragmentele dentare expertizate provin de la scheletul unei singure persoane de sex feminin la care se estimează vârsta biologică la momentul decesului de circa 15-19 ani.

”Resturile scheletale şi dentare identificate în liziera pădurii staţiunii agricole Caracal provin de la o altă persoană decât cea descoperită la data de 26.07.2019. De asemenea, la aceeaşi dată, Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul final de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase descoperite în toate perimetrele cercetate în locuinţa inculpatului şi a excavaţiilor efectuate în incinta imobilului, în perioada 12.08.2019 - 28.08.2019. Din concluziile acestui raport rezultă faptul că întregul material osos examinat este de origine animală”, a mai transmis DIICOT.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62078147
Foștii sefi ai Academiei de Poliție, trimiși în judecată în cazul Emiliei Șercan

Fostul rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ Petrică Mihail Marcoci au fost trimişi în judecată de DNA într-un dosar în care sunt acuzaţi de instigare la şantaj.

62078148
Președintele Transelectrica și-a pus în CV o diplomă pe care nu a obținut-o

Acuze grave la vârful Transelectrica. Şeful companiei, care gestionează sistemul energetic naţional, Marius Caraşol, şi-a trecut în CV că este inginer diplomat şi că a absolvit Politehnica.

62078129
Bărbatul împuşcat de poliţişti, după ce i-a atacat cu furca, a murit la spital

Bărbatul de 40 de ani, împuşcat duminică cu mai multe focuri de armă de poliţiştii care au intervenit în scandalul pe care acesta îl provocase în curtea cumnatei sale, a decedat marţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.