Răfuială cu focuri de armă în Ploiești. Rănitul a scăpat de agresori ascunzându-se într-un magazin

×
Publicitate

S-au tras focuri de armă în plină stradă, la Ploieşti, unde o răfuială între mai mulţi indivizi putea avea urmări tragice. Un bărbat de 30 de ani a fost împuşcat în picioare de inamicii săi, chiar într-o staţie de autobuz în care aşteptau oameni.

În încercarea de a-şi salva viaţa, tânărul s-a refugiat într-un magazin din apropiere şi s-a ascuns, efectiv, în spatele vânzătoarei. În cele din urmă, atacatorii au fugit, iar victima a ajuns la spital.

Scenele care par desprinse dintr-un film de acţiune s-au petrecut la doi paşi de Spitalul de Urgenţă din Ploieşti. Doi indivizi au coborât dintr-o maşină în staţia de autobuz şi au îndreptat armele către cel vizat. Bărbatul recunoaşte că le datora 2.000 de euro atacatorilor, cu care a avut de-a face în străinătate. Omul a ajuns la spital, unde a fost operat de urgenţă.

Raluca Brezeanu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: ”În urma intervenţiei chirurgicale, din gamba victimei a fost extras un obiect metalic, situaţie în care exista indicii care conduc la ipoteza că arma folosită ar face parte din categoria armelor letale.”

Bărbatul atacat a fugit într-un magazin şi a folosit-o, se pare, pe vânzătoare ca scut uman. Femeia s-a speriat teribil, dar a scăpat nevătămată, căci atacatorii au spart geamul de la uşă şi s-au rănit, apoi au dispărut în trombă, cu maşina din care coborâseră. Rănitul a rămas internat.

Florin Puşcariu, director medical Spitalul de Urgenţă Ploieşti: 
”Victima unei agresiuni care prezenta două plăgi prin împuşcare la nivelul gambelor. Pacientul a fost investigat şi dus la sala de operaţii, operat în urgenţă. În prezent se află secţia de chirurgie, fiind în stare generală bună.” 

Agresorii au fost identificaţi, spun poliţiştii, dar deocamdată nu au fost prinşi. Sunt înarmaţi şi periculoşi. Ambii au antecedente penale, dar au comis toate fărădelegile peste hotare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61970860
Peste 5.000 de pachete de de ţigări pregătite pentru piaţa neagră, confiscate de poliţiştii din Mehedinţi

Agenţii de la poliţia de frontieră au oprit o maşină pentru un control de rutină şi au găsit ţigările netimbrate care ar fi valorat 66 de mii de lei.

61970895
Tânăra însărcinată din Iaşi, care a pierdut sarcina la spital, povesteşte calvarul prin care a trecut

Scandal la Maternitatea Cuza Voda din Iaşi, după ce o tânără de 30 de ani, însărcinată în luna a şasea, a pierdut sarcina.

61939434
Bărbat împușcat lângă București, în urma unui scandal. A fost dus la spital cu un elicopter

Un bărbat a fost împuşcat pe stradă, lângă Capitală, după ce s-ar fi certat cu un alt bărbat.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.