Radu Mazăre, audiat la DIICOT în dosarul antrenorului de bob acuzat că îşi obliga sportivele să se prostitueze

×
Publicitate

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, este audiat, miercuri, la DIICOT, în dosarul antrenorului de bob şi sanie care este acuzat că îşi obliga sportivele să se prostitueze.

Mazăre a precizat că îl cunoaşte pe Paul Neagu, antrenorul anchetat în acest dosar, şi a explicat că acesta a fost ajutat de Primăria Constanţa să îşi cumpere un bob pe care a fost inscripţionat numele staţiunii Mamaia. Edilul a negat că antrenorul i-ar fi facilitat întâlnirea cu tinerele, despre care a afirmat că nu erau genul său.

Radu Mazăre se află, miercuri, la DIICOT, unde este audiat în calitate de martor în dosarul în care antrenorul de bob Paul Neagu este cercetat pentru mai multe infracţiuni, printre care şi trafic de persoane.

Mazăre a fost întrebat de jurnalişti ce legătură are cu acest antrenor.

”Îl cunosc, l-am văzut cu două dintre sportive de două ori cred, eram şi cu actuala mea soţie, la perioada respectivă iubita oficială. Ştiu că era antrenorul echipei de bob. La un moment dat de la Primărie l-am ajutat, avea inscripţionat pe bob Mamaia. Asta e tot ce ştiu”, a declarat Radu Mazăre.

Întrebat dacă a sponsorizat lotul naţional de bob feminin al României, fostul primar al Constanţei a răspuns: ”Da, asta vă spun. Nu eu, primăria. Da, l-a ajutat să îşi cumpere un bob. Eu nu mai sunt primar din 2015. (...) Dacă participa la competiţii internaţionale şi avea şi rezultate şi scria Mamaia, nu e curios”.

Mazăre a negat faptul că antrenorul Paul Neagu i-ar fi facilitat întâlnirea cu tinerele din lotul de bob şi a precizat: ”Nu erau genul meu.Erau sportive”.

Paul Neagu, antrenor al lotului naţional de bob şi sanie, este cercetat de procurorii DIICOT, după ce a obligat mai multe sportive să se prostitueze. El este acuzat că le-a determinat pe tinere să se culce cu diferiţi bărbaţi în schimbul unor sume de bani, motivând că sumele astfel obţinute reprezintă sponsorizări pentru echipă. Faptele s-ar fi petrecut în anii 2013 – 2019.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62489182
Trei trecători și o doctoriță în timpul liber au salvat viața unui bărbat care a suferit un infarct pe stradă, în Iași

Trei bărbați din Iași și o doctoriță aflată în timpul liber sunt eroii zilei după ce au salvat viața unui om care a suferit un infarct pe stradă.  

62489196
O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni

Accident teribil într-o localitate din Mureș! O femeie de 85 de ani a fost decapitată de un camion în timp ce încerca să treacă strada pe trecerea de pietoni.

62489183
Un urmărit internațional pentru omor deosebit de grav a fost adus în România. Fugise în 2008

Un urmărit internațional pentru omor deosebit de grav a fost adus marți seară în țară. El figura pe lista "Most Wanted" a Poliției Române, fiind considerat periculos și violent. Bărbatul de 35 de ani fost prins în Germania.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.