Proteste în toată țara după dezvăluirile despre nereguli grave în Justiție. „Nu mai avem deloc încredere. Și-au bătut joc”

×
Publicitate

A fost a treia zi de proteste, după ce presa a făcut dezvăluiri despre nereguli grave în sistemul de justiție. Oameni revoltați au ieșit în stradă în toată țara.

De la București, la Iași, Timișoara ori Craiova, manifestanții cer demisii, dar și schimbarea legislației.

Oamenii sunt revoltați după ce jurnaliștii de la „Recorder” au obținut mărturii despre cum se prescriu faptele de corupție.

Peste o mie de bucureșteni, revoltați de neregulile semnalate de unii magistrați și judecători, s-au strâns vineri seară în fața Guvernului.

Marian Rădună - Corupția ucide: „Îmi doresc ca legile justiției să fie schimbate, ca să protejăm independența judecătorilor”.

Cătălina Hopârteanu - Declic: „Am deschis o petiție la Declic, împreună cu Funky Citizens și în mai puțin de două zile 135.000 de oameni au semnat-o”.

Emilia Șercan, jurnalistă: „Mă aștept la o schimbare, pentru că, cred că suntem într-un punct în care societatea s-a maturizat suficient de mult. Și ne dăm seama că nu putem să evoluăm ca stat dacă nu avem o justiție funcțională”.

Protestatar: „Documentarul a venit doar ca o confirmare a ceea ce bănuiam cu toții de ani buni. Nu cred că mai are cineva încredere”.

Corespondent PRO TV: „Vocile protestatarilor răsună și la Cluj pentru a treia zi consecutiv. Sute de oameni s-au adunat să scandeze în fața Curții de Apel”.

Bărbat: „Nu mai avem deloc încredere, în 2017 am ieșit și am apărat tocmai justiția și tocmai justiția și-a bătut joc de statul de drept și de poporul român”.

La Iași, manifestanții s-au strâns în număr mare în fața Judecătoriei.

Sute de oameni au ieșit în stradă și la Sibiu.

Radu Vancu, scriitor: „Laurențiu Beșu, doamna Raluca Moroșanu apoi cei 500 de magistrați care s-au solidarizat au ridicat vălul de pe o justiție captivă în ghearele unei coaliții toxice de magistrați”.

Bărbat: „Copiii noștri ar trebui să nu treacă prin ce am trecut noi. Eu, când eram de vârsta lor, trăiam într-o țară în care cineva gândea pentru noi”.

Și la Timișoara s-au strâns câteva zeci de persoane în fața Curții de Apel.

Bărbat: „Putem reforma sistemul complet, acum ii momentul, demolam tot, reconstruim. Cei care au făcut mizeriile astea trebuie să plătească cu vârf și îndesat”.

La Craiova, oamenii s-au strâns în fața Judecătoriei.

Eduard Calițoiu, organizator protest: „E clar că este afectat actul de justiție și poate justiția nu e atât de independentă pe cât ar trebui”.

Și de la Brașov a fost cerută schimbarea legilor justiției. Iar la Galați, aproape o sută de persoane au manifestat în fața monumentului Eroilor Revoluției din 1989.

Reporteri: Ștefan Maleș, Alexia Sburlan, Daniel Nițoiu, Alexandra Clej, Octavian Moldovan, Electra Ghiza, Roxana Vlădășel, Elena Bejinaru, Vicențiu Lupeș, Marius Grama

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62598729
Un tânăr e în comă după o coliziune frontală dintre două autoturisme, în Rodna

Un tânăr se zbate între viață și moarte după un accident rutier grav, petrecut în comună Rodna, din Bistrița-Năsăud. Atenție, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional!

62578508
APAVITAL spune că apa este fără risc de contaminare. Problemele de la spitalul de copii din Iași nu afectează rețeaua publică

Societatea APAVITAL anunţă că apa distribuită în municipiul Iaşi este potabilă şi că nu există risc de contaminare, după ce analizele de apă prelevate la Spitalul Clinic de Urgenţǎ pentru Copii „Sf. Maria" au ieşit neconforme.

62598728
Două surori din Bistrița au scăpat ca prin minune aproape nevătămate după ce s-au răsturnat cu mașina în râu

Două surori, de 14 și 16 ani, au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a căzut într-un râu din județul Bistrița-Năsăud.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.