O altă situație semnalată este că directorii sunt prea toleranți cu absențele repetate de la ore ale colegilor lor. Acestea sunt concluziile unui raport al OCDE, care analizează resursa umană din educație.
Profesorii români predau mai puține ore
Corespondent PROTV: „Profesorii din România predau în jur de 540 de ore pe an, considerabil mai puțin timp de lucru, față de media OCDE de 800 de ore. Așadar și copiii stau în clasă extrem de puțin timp. Prin comparație, dascălii din Costa Rica țin lecții și corectează teste aproape 1.300 de ore în fiecare an școlar, iar cei din Statele Unite trudesc cam 900 de ore. Doar bulgarii au un program mai lejer decât colegii români - 504 ore pe an la catedră.”
Este unul dintre factorii-cheie pentru gradul de satisfacție de peste 60% al cadrelor didactice din țara noastră. Alt beneficiu e că au aproape 17 săptămâni de vacanță pe an (16,6 săptămâni). Profesorii bulgari au 8 zile libere în minus, față de ai noștri.
Totuși, la fiecare început de an școlar, în România 1,5% dintre posturile de predare la nivel primar sunt neocupate. Doar Luxemburg - 2% și Belgia - 1,8% au o lipsă mai mare de profesori. Altfel, Coreea, Turcia, Austria și majoritatea țărilor studiate au deficit sub 0,1%. La gimnaziu, în țara noastră lipsesc peste 3% dintre dascăli.
Școlile românești se confruntă cu lipsa profesorilor
Sorin Hagiu, profesor: „În continuare sunt multe școli care încep anul fără toți profesorii la clasă, s-a întâmplat de multe ori și la noi la școală. Nu mai e atât de atractiv să predai în zonele rurale.”
Cercetătorii OCDE motivează lipsa deja acută de profesori de matematică și alte științe exacte prin faptul că absolvenții nu mai aleg munca la catedră care era foarte bine privită, cândva, în societate. Și se angajează în firme private, care îi plătesc mai bine.
Statistica vine cu o bilă neagră și pentru directori. Comparativ cu cei din alte state, sunt mult mai toleranți cu profesorii care lipsesc de la ore.
Abel Schumann, analist senior: „Un alt mod în care lipsa profesorilor se manifestă în multe țări este când profesorii își iau concediu de odihnă pe perioadă lungă sau lipsesc mult, din alte motive. Dacă ne uităm la România, potrivit declarațiilor directorilor, procentul copiilor afectați e foarte, foarte mic, mult sub 5%.”
OCDE avertizează că, până în 2033, populația școlară va scădea cu 10%. Ceea ce va crea concurență între profesorii de școală primară și cei de gimnaziu.