Profesori din Iaşi cer revocarea lui Tudorel Toader din funcţia de rector. Reacția UAIC

61995651

Zeci de profesori ai Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi solicită Senatului instituţiei să demareze procedurile pentru revocarea din funcţia de rector a lui Tudorel Toader, autosuspendat după numirea sa ca ministru al Justiţiei.

Însă, conducerea Universităţii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iaşi neagă că ar fi primit o scrisoare deschisă prin intermediul căreia mai mulţi profesori ai instituţiei de învăţământ superior solicită revocarea din funcţia de rector a lui Tudorel Toader, autosuspendat din funcţie în perioada mandatului de ministru al Justiţiei.

"Nu am primit niciun fel de adresă. Nu ştiu despre ce este vorba", a declarat, pentru Agerpres, ordonatorul de credite al Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Mihaela Onofrei.

La rândul său, preşedintele Senatului UAIC Iaşi, Gabriel Ovidiu Iancu, a menţionat că nu a primit documentul scris, dar a aflat despre el "pe canalele interne ale universităţii", motiv pentru care pe 6 decembrie a dat un răspuns conform căruia, "în urma dezbaterilor Plenul a constatat că la acest moment nu există temei juridic pe baza căruia Senatul să revoce Rectorul".

Reacţiile vin după ce în spaţiul virtual a fost postată o scrisoare deschisă semnată de 30 dintre cadrele didactice de la UAIC Iaşi. Semnatarii susţin că prin acest demers se doreşte "un răspuns la numeroasele nemulţumiri interne" ca urmare "a prejudiciului grav de imagine adus Universităţii".

"Stimaţi Membri ai Senatului Universităţii 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi, subsemnaţii, profesori şi cercetători din mediul academic al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, rugăm Senatul Universităţii să întreprindă toate măsurile necesare pentru revocarea din funcţia de rector (auto-suspendat) a domnului profesor universitar dr. Tudorel Toader, ca răspuns la numeroasele nemulţumiri interne legate de prejudiciul grav de imagine adus Universităţii, precum şi la aşteptările societăţii civile formulate prin iniţiativa celor 25 de grupuri civice. În ceea ce ne priveşte, considerăm că implicarea politică a domnului profesor dr. Tudorel Toader şi atragerea Universităţii în declaraţiile sale de presă şi în mesajele transmise în cadrul comunităţii academice, emise când în calitate de rector, când în calitate de ministru, de multe ori prin alăturarea celor două funcţii, pun în pericol raporturile dintre reprezentanţii Universităţii cu partenerii sociali şi educaţionali externi, raporturile dintre angajaţii Universităţii noastre şi, nu în ultimul rând, relaţiile cu foştii, actualii şi viitorii noştri studenţi", se arată în scrisoare.

În acelaşi document, semnatarii susţin că "Universitatea ieşeană trebuie să rămână o instituţie europeană, democratică şi apolitică, în acord cu valorile pe care le promovează în actele de înfiinţare şi de funcţionare".

"Deşi suntem conştienţi de dificultăţile legale ale acţiunii Senatului (suspendarea actuală a rectorului, demiterea rectorală gândită, în cadrul regulamentului, strict pe contractul de management, neavizarea noii Carte UAIC (de către Minister), vrem totuşi să subliniem urgenţa unui asemenea demers necesar în reabilitarea imaginii şi a credibilităţii instituţiei noastre. Ne dorim ca astfel să demonstrăm existenţa unui corp academic care apără principiile şi valorile educaţionale", se menţionează în scrisoarea deschisă adresată Senatului UAIC.

Scrisoarea este semnată de 30 de cadre didactice, printre care profesorul emerit Alexandru Călinescu, profesorul emerit Liviu Florescu, profesorul Dorin Popa, profesorul Corneliu Bâlbă, conferenţiar Florea Ioncioaia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61990498
Cererile lui Udrea şi Bica de acordare a statutului de refugiat politic, rediscutate

Cererile de acordare a statutului de refugiat politic în Costa Rica formulate de către Elena Udrea şi Alina Bica vor fi rediscutate scrie presa din Costa Rica, citând declaraţiile avocatei lui Udrea şi Bica.

62001171
Program Metrorex de sărbători. Cum va circula metroul de Crăciun și de Anul Nou

De Crăciun și de Revelion, metrourile vor circula conform graficelor pentru weekend și sărbători.

62005277
Accident grav pe DN7, în judeţul Sibiu. A fost activat Planul Roşu

Planul roşu de intervenţie a fost activat, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe DN 7, în localitatea sibiană Boiţa, traficul rutier fiind complet blocat.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.