Primul centru de vaccinare direct din mașină din România. Unde a fost deschis

62184767
Shutterstock

Centrul de vaccinare drive-through de la Deva, primul de acest fel din ţară, s-a deschis sâmbătă cu câteva minute mai devreme de ora programată, deoarece doritorii se prezentaseră deja pentru imunizare.

Cei care vor să se vaccineze în acest centru şi care doresc să aştepte mai puţin pot descărca în avans formularele de pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, conform News.ro.

Centrul de vaccinare drive thru care funcţionează în parcarea unui centru comercial din Deva s-a deschis sâmbătă, cu puţin înaintea orei 10 şi încă de la deschidere au fost oameni care s-au prezentat pentru a primi serul Pfizer/BioNTech.

Doritorii nu trebuie să se programeze, însă trebuie să completeze formularul de exprimare a acordului pacientului şi un chestionar privind starea de sănătate. Cei care vor să petreacă mai puţin timp cu aceste formalităţi, pot descărca formularele de pe site-ul DSP Hunedoara.

Cei de la centrul drive-through pot de asemenea să pună la dispoziţia doritorilor formularele care vor fi completate la faţa locului.

Unii dintre cei care au ales să meargă la centrul în care oamenii sunt imunizaţi în maşină susţin că ideea este una foarte bună, mai ales pentru persoanele care au un program încărcat sau pentru cele care nu îşi pot programa vaccinarea pentru că orarul de lucru lor nu este unul fix.

Centrul are o capacitate de vaccinare de până la 500 de persoane pe zi.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62186586
Acvila de munte, prioritate națională. Cum încearcă specialiștii să o protejeze de braconieri

Acvila de munte este atent supravegheată de specialişti. Mai ales acum, când depune ouă.

62186509
Maraton de vaccinări "la liber" în Timişoara. Printre primii, solistul Cargo, trupa care şi-a pierdut liderul din cauza COVID

Pentru că la început de vară să fie imunizate măcar 5 milioane de persoane, autoritățile au început un maraton de vaccinări în deplasare.

62186580
Băiatul de 12 ani, care s-a urcat pe un tren pentru a-și face fotografii și s-a electrocutat, a fost operat

Băiatul de 12 ani din Iași, care s-a urcat pe un tren pentru a-și face fotografii și s-a electrocutat, a fost operat. Acum se află la Terapie Intensivă, pentru că are organele interne afectate.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.