Primele declarații făcute de vatmanul tramvaiului care a ucis-o pe femeia din Arad. Ce avea victima în geantă

×
Publicitate

S-au derulat scene înfricoşătoare, în Arad, unde o femeie a murit după ce a fost târâtă de tramvai.

A încercat să îşi dea jos din vagon fata imobilizată într-un scaun cu rotile, când vatmanul a închis ușile care au prins-o pe mamă. Apoi a pornit. O cameră de supraveghere atașată tramvaiului a filmat totul.

Circa cinci secunde femeia aleargă pe lângă tramvai cu mâna prinsă în ușa mijlocului de transport. Apoi se împiedică și cade sub roți. Grav rănită a murit mai târziu la spital.

Iată cum au stat lucrurile înainte de accident.

Femeia, călătorise cu tramvaiul, împreună cu fiica ei, de 12 ani, aflată într-un scaun cu rotile. În stație, mama a coborât prima.

Acesta este momentul în care vatmanul închide ușile iar tramvaiul se pune în mișcare. Cum a fost posibilă nenorocirea?

Claudia Godja, director Compania de transport public Arad: „Vatmanul declară că nu a observat în oglingă femeia care a rămas cu mâinile prinse la uşi, a plecat de pe loc, a târât-o după tramvai şi a picat între peronul staţiei şi tramvai.”

Vatmanul nu a dorit să fie înregistrat, însă în discuția pe care a avut-o cu reporterul PRO TV a încercat iniţial să spună că a greșit femeia.

Vatman: „A coborât când semnalul sonor al uşilor a sunat de închidere, ea a coborât în momentul în care a sunat semnalul, semnalul suna zece secunde, uşile s-au închis şi i-au prins mâna.”

Apoi, vatmanul a pus accidentul pe seama sistemelor tramvaiului.

Vatman: „Sistemul de siguranţă al uşilor a indicat că uşile sunt închise, martorul de bord a indicat că ușile sunt închise perfect, deci nu că a prins un obstacol. Sistemul de siguranță nu a funcționat în mod corespunzător.”

Și în final i-a introdus în filmul accidentului pe oamenii din tramvai.

Vatman: „Nici călătorii nu au apăsat semnalul de alarmă. Dacă scotea mâna nu se întâmpla nimic. Dar ea, săraca, a ținut de cărucior. Dacă suna semnalul de alarmă, vagonul se oprea instantaneu.”

Martorii spun însă că vatmanul a oprit tramvaiul abia după ce au strigat diverşi oameni la el să oprească.

Martor: „Un domn a strigat „Oprește! Oprește” dar n-a auzit vatmanul. A mers mai mult. O doamnă a început să țipe, să își dea cu pumnii în cap. Destul de departe a mers pentru că lumea țipa „Oprește, oprește!”

Femeia ucisă avea 55 de ani. Pe lângă fata de 12 ani, mai avea un fiu și o fiică majoră.

Bianca Căpraiu, fiica victimei: „Cred că nu se poate descrie în cuvinte ce simțim cu toții, o dezamăgire, un gol în suflet. Nu ne putem imagina viața fără ea. Ea se ducea să caute medicamente pentru fetița ei și nu a găsit. Chiar am găsit rețeta în geanta ei și se întorcea acasă că voia să pregătească masa pentru noi.”

Poliția a deschis un dosar penal. Verificările se fac deocamdată IN REM pentru ucidere din culpă. Între timp, și alți oameni din Arad au început să vorbească despre incidente similare petrecute în tramvaiele din oraș.

„M-o strâns și pe mine acum două săptămâni. Tot așa, între uși. Vai și amar.
- Și a plecat tramvaiul?
- Da, tot așa o plecat și o fost un polițist înăuntru, a mers la el și i-a zis și a spus că nu-l interesează.”

De această dată urmează să se facă mai multe expertize tehinice. Specialiştii vor să vadă dacă au funcţionat sau nu sistemele tramvaiului.

Vatmanul a fost testat pentru consum de alcool, iar rezultatul a fost negativ.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62372115
Ce infecţii pot apărea după o baie în piscină sau în apa mării

Sezonul estival, când canicula dă bătăi de cap multora dintre noi, este un bun prilej pentru a da o fugă la mare sau la ştrand.

62376757
Bătaie ca în filme după o șicanare în trafic în Sighetu Marmației. Polițiștii s-au autosesizat | Video

Bătaie ca în filme după o șicanare în trafic aproape de ieșirea dintr-o parcare a unui supermarket din Sighetu Marmației.

62376750
Un bărbat care a snopit în bătaie doi tineri în Craiova cu o bâtă a fost reținut de polițiști

Un bărbat care a snopit în bătaie doi tineri, în Craiova, în urmă cu două săptămâni a fost prins de poliţişti. Individul, împreună cu un amic, a bătut crunt doi trecători, iar scenele au fost suprinse de camerele de supraveghere.

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.