Prețurile benzinei și motorinei la pompă nu au fost „umflate” artificial. Ancheta Consiliului Concurenței

62286980
Shutterstock

Prețurile benzinei și motorinei la pompă reflectă evoluția cotațiilor internaționale, a stabilit Consiliul Concurenței, după o anchetă.

Există însă întârzieri de aproape o săptămână la ajustarea lor, dar nu ar exista o înțelegere de tip cartel între benzinari.

Prețurile carburanților în stațiile de alimentare au o evoluție similară cu cea a cotațiilor internaționale Platts pentru benzină și motorină, dar cu o diferență de câteva zile, a constatat
Consiliul Concurenței în urma unui studiu. Acesta a reanalizat modul în care modificările cotațiilor se transmit în prețurile la pompă, a transmis instituția într-un comunicat.

Cotația Platts este un preț de referință internațional pe piața benzinei sau motorinei și reprezintă o valoare reflectată de cererea, oferta și tranzacțiile realizate între traderi pe piața
angro a combustibililor. Cotațiile Platts nu sunt date publice, iar pe termen lung tind să urmeze același trend cu prețurile barilului de petrol.

Analiza, pe baza datelor din intervalul iulie 2019 - iunie 2022, a confirmat observațiile anterioare (perioada 2016 – 2018), și anume că prețurile din România urmează atât creșterile,
cât și reducerile cotațiilor internaționale.

Așadar, atunci când cotațiile internaționale Platts la benzină și motorină cresc, se majorează și prețul la pompă al carburanților în România, iar când cotațiile scad, se diminuează prețul
acestora în stațiile de alimentare.

Cea mai mare parte a ajustării prețurilor la pompă se produce în interval de o săptămână, atât la creșterea, cât și la scăderea cotației internaționale de referință Platts, a constatat Consiliul Concurenței, cu privire la situația din România.

„O transmitere asimetrică a modificărilor cotațiilor Platts în prețurile carburanților ar fi reprezentat un indiciu al existenței unor comportamente de piață incorecte” a precizat instituția.

Analiza a fost realizată pentru ambele tipuri de combustibil, benzină standard și motorină standard, utilizând medii săptămânale puse la dispoziție de următorii furnizori de carburanți: Mol, OMV, Petrom, Rompetrol, Gazprom, Socar.

În martie, prețurile la carburanți au cunoscut o explozie, timp de mai multe zile, anumite benzinării particulare din Bihor vânzând litrul de benzină chiar și cu 12.99 lei litrul, în timp ce în țară prețul urcase în jurul valorii de 10-11 lei.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Un șofer de 18 ani, băut și drogat, a distrus șase mașini în Piatra Neamț. Ce substanță consumase tânărul

Un tânăr în vârstă de 18 ani, băut şi drogat, s-a urcat la volan şi a lovit, miercuri, șase maşini, la Piatra Neamţ. Camerele de supraveghere din zonă au surprins accidentul.

Descoperire inedită în curtea unei familii din Dolj. Oamenii au cerut ajutor la 112

O descoperire neașteptată a făcut o familie din județul Dolj. În timp ce forau un puț în curtea casei, mare le-a fost mirarea să vadă că la suprafață a țâșnit și gaz, pe lângă apă.

Idilă online transformată într-o țeapă de proporții. Ce a pățit o femeie din Alba

O idilă online s-a transformat într-o înșelăciune de proporţii, iar victima naivităţii este o femeie de 54 de ani din județul Alba. Sedusă de un individ de 45 de ani, și convinsă că și-a găsit marea dragoste, femeia i-a trimis bani, luni de zile.

Recomandări
Un atac rusesc asupra României și Rep. Moldova, simulat într-un exercițiu în SUA. Cum ar trebui să reacționeze Washingtonul

Un exercițiu de simulare desfășurat luni în SUA a analizat un scenariu în care Rusia atacă Republica Moldova în 2028, iar o dronă lovește un depozit de combustibil din România, provocând victime civile.

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

Vremea se schimbă în România. ANM anunță caniculă și vijelii în mai multe regiuni | HARTĂ

România se confruntă sâmbătă cu un nou episod de căldură, dar și cu fenomene meteo severe în mai multe regiuni. ANM a emis mai multe atenționări Cod galben pentru temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic, intensificări ale vântului și vijelii.