Chiriile au crescut în timp ce vânzările de locuințe au scăzut cu 23%. În Constanța chiriile sunt cu 20% mai mari

×
Publicitate

Chiriile au luat avânt în timp ce vânzările de locuințe au scăzut cu 23% la începutul acestui an comparativ cu anul trecut.

În unele orașe din țară asistăm la chirii record la apartamente. De pildă, în Constanța au urcat cu 20 de procente. Asta deoarece dobânzile au crescut în ultimul an iar românii iau tot mai greu credite.

Începutul verii era o perioadă cunoscută mai degrabă pentru chirii mai mici, dar anul acesta sunt creșteri la toate categoriile de apartamente, potrivit specialiștilor în imobiliare. Pe unii, nivelul ridicat îi face să își amâne mutarea.

Tânăr: ”Îmi căutam un apartament cu trei camere, într-un bloc nou și am renunțat la idee pentru că au crescut foarte mult chiriile și deja era un pic exagerat prețul pentru ce oferea apartamentul”.

Gabriel Apostu, proprietar agenție imobiliară: ”Ne spun că sunt foarte mari prețurile și ne spun să încercăm să negociem foarte mult cu proprietarii”.

Chiriașă: ”Eu stau cu o prietenă, pentru că mi se pare că de o persoană singură nu ai putea să îți permiți să achiți chiria”.

Potrivit datelor strânse de o platformă de imobiliare, cel mai mult au avansat, luna trecută, chiriile din Constanța, comparativ cu mai 2022. Ele au crescut cu peste 20% atât la garsoniere cât și în cazul locuințelor cu 2 și trei camere. Un apartament cu două camere se închiriază acum, în medie, cu 460 de euro pe lună în Cluj-Napoca și București, iar în Constanța și Brașov cu 400 de euro.

În Cluj-Napoca, de pildă, cel mai mult au urcat chiriile pentru apartamentele cu trei camere, pentru că tot mai multe familii vor să se mute într-o casă mai mare. Nivelul mediu a ajuns la 600 de euro.

Laurențiu Sticleț, agent imobiliar: ”Cum cererea a crescut mai mult, și prețul, a venit așa ca un val. Având în vedere că per total știm că prețurile au crescut în principiu la orice, oamenii au foarte multă grijă când își aleg o locuință să închirieze”.

Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, vânzările de apartamente au scăzut cu 23% în primele trei luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În mare parte, spun specialiștii, deoarece ratele creditelor au crescut.

Ovidiu Constantin Bunget, profesor Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor: ”IRCC-ul practic s-a triplat în doi ani. Creșterea salariilor nu a ținut ritmul cu pierderea de putere de cumpărare”.

Astfel mulți oameni s-au îndreptat spre chirii. Totuși, deși numărul celor care au cumpărat locuințe a scăzut, prețurile acestora au rămas la fel.

Dan Niculae, reprezentant portal imobiliare: ”Acum suntem pe un platou. Clar prețurile nu au scăzut și răspunsul se află nu mai departe de cerere și ofertă. Cererea a scăzut, dar oferta a scăzut și mai mult”.

Daniel Crainic, director de marketing portal imobiliare: ”Costurile de construcții sunt și ele ridicate, astfel că foarte multă lume alege să își prelungească chiriile, asta înseamnă și mai puține apartamente de închiriat disponibile.”

Lunile august și septembrie sunt cele mai aglomerate pe piața chiriilor pentru că atunci studenții din marile orașe caută o locuință.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Din iulie, oricine va putea cumpăra acțiuni la Hidroelectrica, după listarea companiei la Bursa de Valori București

Compania Hidroelectrica, "perla energiei", a anunțat listarea la Bursa de Valori București. Este principalul producător de energie din România, astfel că vânzarea de acțiuni, care va avea loc în iulie, va fi cea mai mare din istorie.

Comisia Europeană a propus un buget anual al UE e în valoare de 189,3 miliarde euro pentru 2024

Comisia Europeană a propus, miercuri, un buget anual al Uniunii Europene în valoare de 189,3 miliarde euro pentru anul 2024.

Voucherele pentru persoanele vulnerabile, acordate pentru plata facturilor, ar putea să dispară. Anunțul Comisiei Europene

Măsurile de urgență luate pentru protejarea consumatorilor in fața prețurilor ridicate la energie nu vor mai fi prelungite, potrivit Comisiei Europene.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.