Premiul Nobel pentru Pace, acordat organizaţiei Nihon Hidankyo pentru „eforturile ei de a menține o lume fără arme nucleare”

62489681
Getty

Comitetul Nobel norvegian a decis, vineri, să acorde premiul Nobel pentru Pace în 2024 organizaţiei japoneze Nihon Hidankyo.

Această mişcare populară a supravieţuitorilor bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, cunoscuţi şi sub numele de Hibakusha, primeşte premiul pentru „eforturile sale de a menține o lume fără arme nucleare şi pentru că a demonstrat prin mărturii că armele nucleare nu trebuie să mai fie folosite niciodată”.

Ca răspuns la atacurile cu bombe atomice din august 1945, a apărut o mişcare globală ai cărei membri au lucrat neobosit pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la consecinţele umanitare catastrofale ale utilizării armelor nucleare. Treptat, s-a dezvoltat o normă internaţională puternică, care stigmatizează utilizarea armelor nucleare ca fiind inacceptabilă din punct de vedere moral. Această normă a devenit cunoscută sub numele de „tabu nuclear”.

Mărturia Hibakusha - supravieţuitorii de la Hiroshima şi Nagasaki - este unică în acest context mai larg, potrivit Comitetului.

Comitetul Nobel norvegian a primit un total de 286 de candidaţi pentru Premiul Nobel pentru Pace 2024. Dintre aceştia, 89 sunt organizaţii. Deşi cei eligibili pentru nominalizare pot dezvălui pe cine au propus, Comitetul păstrează secrete numele candidaţilor timp de 50 de ani, ceea ce înseamnă că nu există nicio certitudine cu privire la lista completă.

Printre nominalizaţii cunoscuţi din acest an s-au numărat agenţia ONU pentru refugiaţi UNHCR, Papa Francisc şi naturalistul britanic David Attenborough, scrie News.ro.

Casele de pariuri l-au considerat pe disidentul rus Alexei Navalnîi, care a murit într-o colonie penală din Arctica în februarie, unul dintre favoriţii la câştigarea premiului, însă acest lucru nu se poate întâmpla deoarece nimeni nu poate primi premiul postum.

Un alt favorit al agenţiilor de pariuri, ucraineanul Volodimir Zelenski, este puţin probabil să câştige, deoarece este liderul unei naţiuni aflate în război.

Date-cheie

Anul trecut, Comitetul Nobel norvegian a decis să îi acorde Premiul Nobel pentru Pace lui Narges Mohammadi pentru lupta sa împotriva opresiunii femeilor din Iran şi pentru lupta sa pentru promovarea drepturilor omului şi a libertăţii pentru toţi.

La 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel şi-a semnat testamentul, donând cea mai mare parte a averii sale pentru o serie de premii, Premiile Nobel.

Alfred Nobel a manifestat un mare interes pentru problemele sociale şi a fost implicat în mişcarea pentru pace. Prietenia sa cu Bertha von Suttner, care a fost o forţă motrice în mişcarea internaţională pentru pace din Europa şi care a primit ulterior premiul, i-a influenţat opiniile în această privinţă. Aşa cum este descris în testamentul lui Nobel, unul dintre premii este dedicat „persoanei care va fi depus cel mai mare efort sau cea mai bună activitate în favoarea fraternităţii între naţiuni, a abolirii sau a reducerii armatelor permanente şi a organizării şi promovării congreselor de pace”.

Pacea a fost al cincilea şi ultimul domeniu de premii pe care Nobel l-a menţionat în testamentul său.

Toate premiile Nobel sunt decernate la Stockholm, în Suedia, cu excepţia Premiului Nobel pentru Pace, care este decernat la Oslo, în Norvegia.

Fondatorul Premiului Nobel, Alfred Nobel, a fost un cosmopolit suedez. În testamentul său, acesta a declarat că Premiul Nobel pentru Pace ar trebui să fie acordat de un comitet norvegian. În timpul vieţii lui Alfred Nobel, Norvegia şi Suedia erau unite sub un singur monarh, până în 1905, când Norvegia a devenit regat independent.

Din 1901, au fost acordate 104 premii Nobel pentru Pace.

Au fost premiate 30 de organizaţii diferite.

Două premii pentru Pace au fost împărţite între trei persoane.

Până în prezent, 19 femei au primit Premiul Nobel pentru Pace, incluzând-o în această statistică pe Narges Mohammadi.

Le Duc Tho este singurul care a refuzat Premiul Nobel pentru Pace, potrivit nobelprize.org.

Premiul Nobel pentru Pace are o valoare de 11 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ 1 milion de dolari, şi va fi decernat la Oslo la 10 decembrie, la comemorarea morţii lui Alfred Nobel.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62349998
Cutremur puternic în Marea Neagră. Ce magnitudine a avut seismul produs la o adâncime de doar 14,5 km

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,6, a fost raportat, vineri, în Marea Neagră.

62489676
Noul mers al trenurilor transformă întârzierile în program oficial. Pe unele rute călătoriile vor dura și cu o oră în plus

Călătoriile cu trenul din România vor mai lungi, după cum arată o variantă de lucru a Mersului Trenurilor 2024-2025. Mai exact, oficialii CFR au decis să mărească intervalele de timp pe care trenurile Interregio le fac între stații.

62489674
Descoperire neașteptată făcută de polițiști când au verificat un bolid de lux aflat în Portul Constanța. FOTO

Un autoturism de lux, în valoare de peste de lei, căutat de autorităţile din Suedia pentru a fi confiscat, a fost descoperit de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa.

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.