Dragnea: "Isărescu a avut întotdeauna sprijin total din partea mea". Vinovații pentru inflație: "gazele, energia, petrolul"

×
Publicitate

Reuniune la vârf în biroul liderului PSD, joi. Guvernatorul şi viceguvernatorul BNR au discutat cu Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Darius Vâlcov.

Liviu Dragnea a susținut, după întâlnire, că nu există interes din partea PSD pentru a prelua controlul asupra BNR și că el l-a susținut ”întotdeauna” pe Mugur Isărescu.

Aceștia au discutat despre starea economiei și inflație, ajungând la concluzia că ”a fost produsă de factori exogeni, precum gaze, energie, petrol”.

Cât despre investiții, Liviu Dragnea a precizat că vor începe din a doua jumătate a anului.

Desfășurarea evenimentelor live update:

Citește și
VIDEO. Un senator AUR a venit cu un cactus în culorile curcubeului în Parlament și l-a dedicat celor de la USR: ”E rezistent”
VIDEO. Un senator AUR a venit cu un cactus în culorile curcubeului în Parlament și l-a dedicat celor de la USR: ”E rezistent”

UPDATE 20:35 Liviu Dragnea face declaraţii privind întâlnirea cu şefii BNR. El a confirmat afirmaţiile din comunicatul de presă, precizând că inflaţia a fost produsă de factori exogeni precum "gaze, energie, petrol". "Nu există niciun indiciu că România ar fi în prag de criză", a spus liderul PSD, care a insistat că nu e necesară o mediere iar PSD nu vrea să controleze Banca Naţională, spunând că este "o coloborare foarte bună.

”Domnul guvernator are, aşa cum a avut întotdeauna din partea mea (...), sprijin total. (...) Banca Naţională este o instituţie sănătoasă, o instituţie importantă, un pilon fundamental al stabilităţii macroeconomice şi monetare şi conducerea Băncii Naţionale este o conducere cu experienţă şi cu foarte multă expertiză", a adăugat Dragnea.

 

Dragnea a spus că previziunile economice sunt bune iar până la jumătatea lui 2018 se vor recupera întârzierile, de aceea nu au început până acum proiecte mari de infrastructură. Acestea sunt programate pentru a doua jumătate a anului.

"Eu nu vreau să intru în conflict cu Comisia Europeană", a spus Dragnea, referitor la avertismentul transmis chiar joi de CE. "Noi ne menţinem punctul nostru de vedere că deficitul va fi sub 3%", a declarat liderul PSD.

"S-a vorbit despre toate subiectele care trebuiau abordate", a spus Dragnea. Referitor la declaraţiile sale anterioare privind o colaborare între BNR, Cotroceni şi firmele străine, el a spus că era vorba de "funcţionari" din Banca Naţională, nu de guvernatorul Isărescu.

"Scopul întâlnirii a fost să se facă schimb de informaţii, să stabilim împreună un plan de colaborare între BNR şi Guvern, şi în ceea ce priveşte comunicarea". Dragnea a spus că el l-a susţinut în trecut pe Isărescu, atunci când Banca Naţională a fost atacată.

Dragnea a spus că TVA nu va creşte şi a precizat că s-a discutat cu şefii BNR despre pilonul II de pensii. 

Liderul PSD şi-a afirmat susţinerea pentru Viorica Dăncilă, după ce preşedintele a cerut demisia acesteia. "Aşteptăm ca domnului preşedinte să-i treacă supărarea"

Referitor la memorandumul privind mutarea ambasadei din Israel, Dragnea a spus că guvernul are atribuţii de politică externă în limitele mandatului stabilit de Parlament.

Referitor la modificarea legilor justiţiei, Dragnea a declarat că "există o groază referitoare la anumite articole din aceste legi şi probabil cei îngroziţi l-au sesizat pe preşedinte". El a precizat că cei îngroziţi sunt "cei care au stăpânit un sistem de influenţă nocivă asupra unor funcţii de conducere care a generat foarte multe abuzuri".

"O să vedem ce spune CCR, probabil preşedintele va retrimite la Parlament. Sunt sigur că în această viaţă, aceste legi vor intra în vigoare".

Referitor la referendumul privind redefinirea familiei, Dragnea a spus că data depinde de promulgare. "Din partea noastră nu e ping-pong cu preşedintele, suntem deschişi la orice fel de discuţie". El a precizat că marele miting ar putea să aibă loc pe 19 mai, dar data precisă va fi stabilită în următoarele zile.

"Relaţia cu preşedintele este cum o vedeţi", a spus Dragnea."Doamna Dăncilă ştie să-şi asume responsabilitatea şi să ia decizii, afirmaţiile preşedintelui nu sunt corecte. Noi n-am zis nimic, nu am înjurat, nu am criticat".

Referitor la discuţiile privind maşina cu care a mers la mare, Dragnea a spus că era maşina fiului său, pentru că maşina lui a fost avariată într-un accident. Legat de ITP, "fiu-meu o să primească amendă, să se înveţe minte". "M-am chinuit să dau SMS-ul ăla, mi-a venit înapoi".

UPDATE 20:15 Întâlnirea a luat sfârşit, Mugur Isărescu a ieşit râzând. Liviu Dragnea a transmis următorul comunicat:

Joi, 3 mai 2018, ca urmare a schimbului de scrisori dintre președintele Camerei Deputaților și guvernatorul Băncii Naționale a României, precum și în continuarea întâlnirilor Guvernului cu Banca Națională a României, a avut loc întrevederea dintre domnul Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, doamna Viorica Dăncilă, prim-ministru, domnul Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice și conducerea Băncii Naționale a României, reprezentată prin domnul Mugur Isărescu, guvernator și domnul Florin Georgescu, prim-viceguvernator.

În cadrul întrevederii a avut loc un dialog constructiv privind situația și evoluțiile previzibile ale economiei, cu accent pe factorii de influență a ratei de inflație, precum și referitor la perspectivele acesteia pentru anul în curs și 2019. S-a subliniat faptul că o mare parte din creșterea prețurilor înregistrată în ultimele luni a fost cauzată de factori externi, exogeni raportați la acțiunea Guvernului și, respectiv, a BNR.
Pentru asigurarea încadrării ratei inflației în intervalul programat pentru finele anului 2018 și perioada următoare s-a convenit că este necesară continuarea aplicării unui mix eficient și echilibrat de politici fiscal-bugetare și monetare. Dialogul permanent, deschis, bazat pe argumente profesionale și cu respectarea competențelor fiecărei instituții dintre Guvern și Banca Națională a României va fi de natură să permită realizarea acestui obiectiv.


În cadrul discuției s-au validat argumentele privind consolidarea stabilității și predictibilității macroeconomice, precum și existența unor premise clare de creștere a convergenței nominale și reale cu Uniunea Europeană.

Isarescu rade in lift

UPDATE 19:00 Guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi cu prim-viceguvernatorul Florin Georgescu au intrat în biroul lui Liviu Dragnea în jurul orei 17:00. 

În biroul lui Liviu Dragnea a intrat şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Premierul Viorica Dăncilă a ajuns în jurul orei 15,30 la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor. De asemenea, la discuţie participă Darius Vâlcov, fostul primar din Slatina trimis în judecată în două dosare de corupţie şi condamnat în primă instanţă, care a fost numit consilier de stat în aparatul propriu al prim-ministrului.

intalnire dragnea isarescu

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri seara, într-o emisiune televizată, că premierul Viorica Dăncilă va avea joi o întâlnire oficială cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Ministrul Finanţelor susţine că această întâlnire a fost stabilită înainte ca preşedintele Klaus Iohannis să anunţe acea mediere între Guvern şi BNR.

Întâlnirea nu apare însă pe agenda publică a premierului Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut în 25 aprilie o întâlnire cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi cu prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, în încercarea de a media un conflict Guvern-BNR.

Şeful statului urma să aibă o discuţie în 27 aprilie şi cu premierul Viorica Dăncilă, însă aceasta a anunţat cu puţin timp înainte de ora stabilită că nu mai merge la Cotroceni. Atitudinea acesteia l-a determinat pe şeful statului să îi ceară demisia din fruntea Guvernului.

Articol recomandat de sport.ro
Halep, mesaj pentru cei doi bărbați care i-au marcat viața: „Suflete minunate!“
Halep, mesaj pentru cei doi bărbați care i-au marcat viața: „Suflete minunate!“
Citește și...
VIDEO. Un senator AUR a venit cu un cactus în culorile curcubeului în Parlament și l-a dedicat celor de la USR: ”E rezistent”
VIDEO. Un senator AUR a venit cu un cactus în culorile curcubeului în Parlament și l-a dedicat celor de la USR: ”E rezistent”

Un moment amuzant a avut loc luni după-amiază în Parlament. Senatorul AUR Ștefan Geamănu a venit cu un cactus în culorile curcubeului și l-a dedicat celor de la USR. 

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă care recunoaște gărzile medicilor ca vechime în muncă
Senatul a adoptat o inițiativă legislativă care recunoaște gărzile medicilor ca vechime în muncă

Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care prevede recunoașterea activității de gardă a medicilor ca vechime în muncă. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Comisarii Gărzii de Mediu, obligați să poarte bodycam. Ministrul Diana Buzoianu: ”Adică normalitate”
Comisarii Gărzii de Mediu, obligați să poarte bodycam. Ministrul Diana Buzoianu: ”Adică normalitate”

Ministrul mediului, Diana Buzoianu, a anunţat că a fost pus ”în transparenţă” ordinul de ministru prin care se ”stabileşte clar” obligaţia pentru comisarii Gărzii de Mediu să folosească bodycam-uri în toate acţiunile de control.

Recomandări
Darnic pe bani privați: Guvernul taie adaosul la pompă dar ține cu dinții de a șaptea cea mai mare acciză la motorină din UE
Darnic pe bani privați: Guvernul taie adaosul la pompă dar ține cu dinții de a șaptea cea mai mare acciză la motorină din UE

Guvernul a anunțat că ia măsuri împotriva creșterii prețurilor la pompă. Cu toate acestea, nu reduce acciza la carburant, unul dintre costurile fixe ale prețurilor din benzinării.

Fabrică de bani descoperită în Suceava. Trei români și un italian au falsificat 1,2 milioane de euro
Fabrică de bani descoperită în Suceava. Trei români și un italian au falsificat 1,2 milioane de euro

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au descoperit marți, 24 martie 2026, o fabrică de bani falși în județul Suceava. 

Minerii protestează în fața Guvernului și cer oprirea închiderii minelor: „Fără noi lumina se stinge!”
Minerii protestează în fața Guvernului și cer oprirea închiderii minelor: „Fără noi lumina se stinge!”

O mie de mineri protestează marți în fața Guvernului, nemulțumiți că mulți dintre colegii lor rămân fără locuri de muncă, iar noul contract colectiv de muncă nu a fost încă semnat.