Ilie Bolojan a promis noi ajutoare pentru sinistrații din Suceava și Neamț. „Mulţumesc echipelor din teren”

×
Publicitate

Premierul României, Ilie Bolojan, a anunțat că Guvernul va lua măsuri imediate pentru a reduce impactul inundațiilor din Suceava și Neamț, cu precizarea că săptămâna viitoare vor fi aprobate noi ajutoare suplimentare.

Ilie Bolojan a convocat vineri, de la ora 12:00, o ședință dedicată adoptării măsurilor urgente de sprijin pentru persoanele afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț. 

„Am convocat o şedinţă de Guvern în care urmează să aprobăm ajutoarele financiare de urgenţă pentru persoanele ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile din judeţele Suceava şi Neamţ. Acesta este un prim pachet de ajutorare, în afară de sprijinul care a fost acordat prin IGSU şi din rezerva de stat, iar la începutul săptămânii viitoare, după finalizarea evaluării de la faţa locului, vom aproba un nou pachet de sprijin pentru a-i susţine pe cetăţeni să-şi refacă casele şi, de asemenea pentru a susţine refacerea infrastructurii grav afectate de aceste inundaţii”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la începutul ședinței de guvern.

El a precizat că ajutoarele vor fi acordate pe baza evaluărilor făcute de comisiile de la nivel local.

„Ajutoarele vor fi acordate pe baza evaluărilor făcute de comisiile desemnate la nivel local pe care le centralizează Ministerul Afacelor Interne. Ne asigurăm în felul acesta că sprijinul ajunge cât mai repede la cei afectaţi şi folosesc acest prilej să le mulţumesc echipelor din teren şi tuturor celor care contribuie la gestionarea acestei situaţii. Rămânem în contact permanent cu autorităţile locale pentru a oferi ajutorul necesar”, a transmis premierul Bolojan.

Guvernul acordă ajutoare financiare pentru persoanele ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute, din judeţele Suceava şi Neamţ. Astfel, se vor aloca sume între 15.000 şi 30.000 de lei pe locuinţă, cea mai mare valoare fiind pentru cele distruse integral.

Peste 200 de case distruse, trei vieți omenești pierdute

Situația din județul Suceava este critică. 200 de case sunt distruse, 3 oameni și-au pierdut viața și 200 au fost recuperați de echipajele de urgență.

Viitura, produsă în urma ploii a lovit cu putere casele și a rupt digul care ar fi trebuit să le protejeze.

200 de oameni au fost salvați din propriile case, peste 100 cu elicopterele. Zona, răvășită de furia naturii, e imposibil de deblocat rapid. Mașinile zac trântite peste tot de forța apelor, iar drumurile sunt acoperite de copaci rupți. Pompierii încă scot animalele care au supraviețuit sub dărâmături.

Proprietarii locuințelor asigurate din Județul Suceava care au fost afectate de inundațiile din ultimele zile au deschis deja peste 250 de dosare de daună, a precizat, într-un comunicat, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România UNSAR). 

Doar circa 20% din totalul locuințelor din Județul Suceava sunt protejate de o asigurare obligatorie PAD, în timp ce circa 12% au și o asigurare facultativă, conform datelor UNSAR.

Ajutoare umanitare în județele afectate

Ajutoare umanitare ce constau în alimente, apă potabilă, construcţii modulare, îmbrăcăminte, motorină şi alte produse de strictă necesitate au ajuns la locuitorii din Suceava şi Neamţ, afectaţi de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62564154
Cuțitarul din Cosmopolis are 15 ani. Reacția Poliției

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani. El a fost ridicat la scurt timp de polițiști.

62564141
Scrisoarea emoționantă găsită de un soldat ucrainean într-un apartament părăsit, după ce proprietarii au fugit de război

Ucrainenii se tem că Rusia va intensifica luptele înainte ca Trump să obțină un acord de pace, pentru a ocupa cât mai mult teritoriu. Pentru cei din Dobropillia, sfârșitul nu poate veni însă destul de repede.

62553236
Două accidente mortale în aceeași seară în Neamț. Doi tineri și-au pierdut viața

Două accidente mortale soldate cu două victime s-au produs, în seara zilei de joi, în judeţul Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.