Guvernul Bolojan a ajuns la un acord cu gigantul Rheinmetall pentru dotarea armatei, cu bani de la UE

62587039

Premierul Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul Victoria, o nouă întrevedere cu Armin Papperger, CEO Rheinmetall AG, şi cu reprezentanţi ai conducerii companiei.

Discuțiile au avut loc după înţelegerea privind dotarea Armatei cu echipamente de ultimă generaţie, care vor fi finanţate din programul SAFE, precum şi susţinerea investiţiilor străine în dezvoltarea industrială din România.

Guvernul a anunţat că, în zilele următoare, vor fi clarificate toate detaliile pentru ca posibila cooperare să fie aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în prima şedinţă din noiembrie, astfel încât să fie definitivat pachetul României pentru accesarea celor peste 16,5 miliarde de euro alocate prin SAFE.

„Urmare a discuţiilor din ultimele săptămâni, Guvernul şi Compania Rheinmetall au ajuns la o înţelegere de cooperare industrială şi de furnizare echipamente militare, care răspunde unor nevoi imediate ale României. Acestea au în vedere dotarea Armatei cu echipamente de ultimă generaţie care vor fi finanţate din programul SAFE, precum şi susţinerea investiţiilor străine în dezvoltarea industrială din România”, arată Guvernul într-un comunicat oficial.

Guvernul stabilește detaliile pentru aprobarea CSAT

Potrivit Executivului, „integrarea companiilor existente şi atragerea de noi companii în domenii industriale importante, cum este cel al apărării, sunt două obiective ale cooperării cu Rheinmetall, una din cele mai mari companii de produse militare din lume”.

În zilele următoare vor fi clarificate toate detaliile, pentru ca posibila cooperare să fie aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în prima şedinţă din noiembrie, astfel încât să fie definitivat pachetul României pentru accesarea celor peste 16,5 miliarde de euro alocate prin SAFE.

Prim-ministrul Ilie Bolojan a mulţumit miniştrilor Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, Economiei, Radu Miruţă, şefului Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, şi echipelor acestora pentru munca depusă până acum şi pentru cea pe care o vor face pentru a atinge aceste obiective.

Nouă companie româno-germană produce muniție la Victoria

În data de 3 noiembrie 2025, prim-ministrul Ilie Bolojan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, şi CEO Armin Papperger au participat la semnarea contractului privind înfiinţarea societăţii Rheinmetall Victoria SA, rezultată din parteneriatul între Pirochim Victoria, subsidiară a Romarm, şi Rheinmetall.

Compania din oraşul Victoria, judeţul Braşov, va produce pulbere propulsivă şi propulsori modulari. Contractul a fost semnat de directorul general S.C. Pirochim Victoria, Ioan Bîrsan, şi de reprezentantul Rheinmetall AG, Roman Köhne, arată Guvernul. 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62590628
Un pacient în sevraj a lovit trei asistente și un brancardier la Spitalul Județean Tulcea. S-au baricadat după o ușă

A fost scandal, miercuri dimineață, pe holurile Spitalului Județean din Tulcea. Un pacient aflat în sevraj a lovit mai multe asistente și un brancardier. Personalul medical a chemat poliția.

62590697
Ce au spus urmașii lui Grigore Alexandru Ghica în fața sicriului domnitorului, adus cu onoruri la Iași: „Un vis îndeplinit”

După mai bine de un secol și jumătate, sicriul cu trupul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domnitor al Moldovei dinainte de Unirea Principatelor, a fost depus la Palatul Culturii din Iași.

62590707
Eleve intoxicate de la țigara electronică a unui coleg, care o pusese la încărcat. „Au declarat arsuri oculare”

Trei eleve de clasa a zecea, de la un liceu din Iași, au ajuns la spital după ce au inhalat vapori toxici, proveniți de la o țigară electronică. Dispozitivul, care îi aparținea unui alt elev, s-ar fi defectat înainte.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.