Povestea hidrantului care ar putea opri deschiderea metroului din Drumul Taberei

62146982

Magistrala de metrou M5 Drumul Taberei ar putea fi inaugurată peste câteva zile, cel târziu săptămâna viitoare.

Surse oficiale au confirmat pentru corespondentul Pro TV Vitalie Cojocari că mult așteptata linie de metrou va fi dată în folosință până în 15 septembrie.

Până la inaugurare însă, reprezentanții ISU trebuie să aprobe raportul de recepție a lucrării. S-au constatat 12 probleme care ar urma să fie remediate, conform unor surse citate de corespondentul PRO TV Vitalie Cojocari.

Printre acestea se numără hidranții care sunt montați în stațiile noi de metrou, pentru că au deschiderea în sus. Dacă cei de la ISU sunt nemulțumiți de cum va arăta siguranța călătorilor, pot bloca deschiderea M5.

„Pompierii, în caz de incendiu, își înșurubează furtunul într-o mufă a hidrantului. Cel de la metrou are mufa orientat în sus, iar ISU o dorește în lateral. Totul din motive de siguranță, zice ISU. Am discutat cu surse din Instituție și mi-au dat asigurări că nu încearcă să blocheze deschiderea Metroului din Drumul Taberei.  ISU, Metrorex, chiar și Ministerul Transporturilor, toată lumea implicată în deschidere - îmi spun același lucru. Toate solicitările pot și vor fi rezolvate. De pildă, hidrantului i se pot monta mufe laterale”, relatează Vitalie Cojocari.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62117127
Nelu Tătaru: Propunerea Ministerului Sănătăţii este de prelungire a stării de alertă
Ministerul Sănătăţii va propune prelungirea stării de alertă, în contextul evoluţiei actuale a pandemiei, a anunţat, joi, la Piteşti, ministrul Nelu Tătaru.
62109388
Avocat: Starea de sănătate a lui Dragnea s-a agravat. Are mai multe hernii la nivelul coloanei
Avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, afirmă că acesta are mai multe hernii la coloană, afecţune care s-a agravat şi era programat la consult medical în 30 iunie.
62110668
Percheziții la clanul lui Sile Pietroi din Capitală. Ce ar fi sustras din locuințe membrii grupului
Trei persoane au fost arestate şi alte 10 vor fi propuse instanţei pentru arestare preventivă, în urma percheziţiilor desfăşurate miercuri de poliţiştii Capitalei la mai mulţi membri ai clanului lui Sile Pietroi, acuzaţi de furt din locuinţe.