Pomi la ghiveci, o nouă găselniță a horticultorilor. Meri și peri înfloriți în balcoanele din orașe

×
Publicitate

Horticultorii din Alba au descoperit cheia succesului ca să scoată profit de pe urma culturilor. Trimit în toată ţara mii de butaşi de pomi fructiferi, migdali, trandafiri şi mai nou pomi la ghiveci.

Zona, renumită pentru solul prielnic, are o tradiţie veche de zeci de ani.

Ciumbrudul şi-a câştigat acest renume pe bună dreptate. Aici majoritatea sătenilor se ocupă cu pomicultura. Domnul Bakk cultivă pomi de aproape 20 de ani, iar marfa certificată ajunge în toată ţara. Mai nou a venit pe piaţă şi cu pomi la ghiveci care au trei ani şi sunt încărcaţi de flori, aşa că peste câteva luni vor avea fructe.

"Se pot ţine şi în balcon ar fi alternative la cei care locuiesc la oraş. Pot şi acolo să se bucure de roade, avem meri columnari vaietatea cu miezul roşu, avem meri mai multe feluri şi avem peri columnari", spune bărbatul.

Domnul Andrei duce tradiţia familiei mai departe. A învăţat tainele de la părinţi şi bunici şi acum 20 ani a pus bazele unei afaceri de succes.

"În jur de 70% din materialul săditor din România pleacă din Ciumbrud în toate hipermarketurile şi pieţele suntem prezenţi. Aici a fost tradiţie încă din strămoşii noştri au început să producă viţa de vie, trandafiri, pomi fructiferi", susține Andrei Molnar, pomicultor.

Faţă de anii trecuţi, printre preferinţele cumpărătorilor se găsesc din ce în ce mai mult migdalii. "Am observat că lumea are preferinţe la pomi mai aparte şi am început să producem migdali".

Şi domnul Csiki se poate lăuda cu o cultură de pomi fructiferi din zeci de soiuri.

"Avem în jur de vreo 3 hectare 4 câmpul 1 şi 2 trandafiri şi pomi fructiferi", spune Iuliu Csiki, producător.

Iar clienţii sunt mulţumiţi.

Pentru ca pomii să ajungă la maturitate este nevoie de doi ani de zile şi de multă muncă. Apoi, sunt ambalaţi în depozitele din Ciumbrud şi distribuiţi clienţilor cu 10 lei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61955037
Pericol de explozie într-o comună din Argeş: O maşină a avariat o ţeavă de gaze

A fost pericol de explozie sâmbătă seară, într-o comună din Argeş. Un bărbat de 30 de ani, care se afla în maşină cu soţia şi cei doi copii, a pierdut controlul volanului şi a lovit o ţeavă de gaze.

61955035
Alertă într-un cartier din Galați. O conductă de gaze a luat foc

Un întreg cartier din Galaţi a fost în pericol duminică seară.

61955034
Protest dramatic în Brașov. Un tânăr grav bolnav își cere dreptul la viață

Potest dramatic la Braşov. Un tânăr de 29 de ani, care are nevoie vitală de transplant de plămâni şi-a mobilizat familia şi prietenii şi i-a chemat pe toţi în faţa Spitalului Judeţean.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.