S-au înăsprit pedepsele pentru cei care abuzează minorii pe care îi au în supraveghere

×
Publicitate

Un polițist local din Satu Mare a fost reținut pentru viol. Anchetatorii îl acuză că și-a abuzat sexual fetița vitregă în vârstă de 11 ani, iar agresiunile au început acum patru ani.

Chiar marți deputații au înăsprit pedepsele pentru cei care îi abuzează pe minorii pe care îi au în supraveghere.

Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Politistul local din Satu Mare, de 48 de ani, locuia împreună cu mama fetei și fetița acesteia dintr-o relație anterioară. Anchetatorii îl acuză pe bărbat că a agresat-o sexual pe minoră încă din 2019, pe vremea aceea fetița având doar șapte ani.

Un profesor și-a dat seama că fetița trece printr-o traumă și a anunțat poliția. Minora a fost audiată în prezența unui psiholog, iat tatăl său vitreg a fost reținut pentru viol în formă continuată. Șefii săi din Poliția Locală spun că până acum nu a avut abateri disciplinare.

Deocamdată, copila a rămas în custodia mamei și ar putea beneficia de consiliere psihologică, iar bărbatul a fost suspendat din funcție și așteaptă să afle dacă va fi arestat preventiv.

Între timp, deputații au dat votul final asupra unui proiect ce prevede pedepse mai aspre pentru cei care abuzează sexual minori folosindu-se de autoritatea pe care o dețin asupra lor. Astfel, sporește cu trei ani pedeapsa celui care comite infracțiuni sexuale cu minori și care este, de exemplu, profesor ori tutore. Sau dacă abuzul este comis pentru a produce materiale pornografice. Ori dacă sunt mai multe persoane care comit această faptă. Pedeapsa este mai mare dacă între victimă și abuzator exista o diferență mai mare de cinci ani.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
În ciuda tragediei din Harghita, parlamentarii permit creșe și grădinițe în clădirile cu bulină

Fără să le pese de nenorocirea de la Odorheiu Secuiesc, parlamentarii au votat pe repede înainte o lege care permite funcționarea spațiilor comerciale în clădirile cu risc seismic.

David, elevul care a murit în tragedia de la Odorheiu Secuiesc, ar fi împlinit 18 ani în ajunul Crăciunului

La peste 24 de ore de la tragedia de la Odorheiu Secuiesc, în urma căreia un adolescent de 17 ani și-a pierdut viața și trei fete sunt în spital, una în stare critică, intubată, se căută vinovații pentru prăbușirea clădirii internatului.

Hamas reia lansările de rachete spre Israel, în timp ce bilanţul morţilor din Gaza ajunge la 19.667 de palestinieni

Militanţii Hamas au reluat marţi lansările de rachete din Fâşia Gaza asupra unor ţinte israeliene, în timp ce bilanţul morţilor palestinieni raportat în Gaza de la izbucnirea ostilităţilor în octombrie a urcat spre 20.000, informează agenţia DPA.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.