Polițistă agresată sexual și amenințată în Gara de Nord din Capitală. Bărbatul, cercetat în libertate

62340130

O poliţistă a fost victima unui agresor sexual în Gara de Nord din Capitală, anunţă Sindicatul Europol, care precizează că bărbatul a început să o ameninţe pe femeie după ce aceasta şi-a declinat calitatea, relatează News.ro.

Sindicatul Europol îşi exprimă indignarea faţă de faptul că agresorul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi ameninţare, cu toate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, motiv pentru care anunţă că prin avocaţi, vor interveni pentru schimbarea încadrării juridice a faptei.

„Agresori sexuali, “la liber” în societate. Ieri, în incinta Gării de Nord din Bucureşti, victima unui astfel de individ cu comportament deviant a fost chiar o poliţistă. Colega noastră din structurile Poliţiei judiciare ale Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare Gara de Nord, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în ţinută de serviciu, a fost pipăită de un individ care se apropiase din spate. Chiar dacă s-a aflat în stare de şoc, poliţista a efectuat demersurile în vederea reţinerii bărbatului până la sosirea colegilor ei. Astfel, şi-a declinat calitatea, prezentând legitimaţia de serviciu, şi i-a comunicat că acţiunea sa reprezintă infracţiune. Bărbatul în cauză, după ce a auzit că este poliţistă, a recurs imediat la ameninţări şi injurii, cerându-i să nu cheme pe nimeni la faţa locului deoarece în caz contrar o va agresa”, relatează sindicaliştii.

Până la sosirea în sprijin a celorlate forţe de ordine publică, agresorul a aruncat cu un rucsac către poliîistă şi în repetate rânduri s-a îndreptat ameninţător către aceasta, ridicându-şi mânecile bluzei cu care era îmbrăcat, cu scopul vădit de a o intimida şi de a o determina să renunţe la solicitarea sprijinului din partea colegilor săi, conform paginii de Facebook a Sindicatului Europol.

„La acest moment înţelegem că bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi ameninţare, cu toate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj. Este incredibil cu câtă uşurinţă tratează procurorii astfel de fapte care sunt de natură a încuraja comportamentele unor indivizi cu comportamente deviante. În statul "de drepţi" al anului 2023, procurorii consideră că ameninţarea adresată unui poliţist, în cazul prezentat, nu se află în legătură directă cu exercitarea atribuţiilor de serviciu”, remarcă sindicaliştii.

Ei subliniază că acest lucru se întâmplă în contextul în care pentru ameninţarea adresată unui judecător aflat în timpul liber, prin intermediul unei scrisori transmise prin fax, în timp record s-a dispus arestarea preventivă a autorului în vârstă de 70 ani.

„Reprezentanţii Sindicatului EUROPOL, prin avocaţi, vor interveni în prezenta cauză pentru schimbarea încadrării juridice a faptei. Nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi reacţionat acelaşi procuror dacă în cauză era vorba despre o judecătoare şi nu o poliţistă”, conchid reprezentanîii siindicatului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62340120
Cei 3 polițiști care ”au înfăptuit o minune”. Au salvat o femeie care voia să se sinucidă înainte de slujba de Înviere

Trei polițiștii au salvat o femeie care a încercat să își pună capăt zilelor în Sâmbăta Mare, cu doar câteva ore înainte de slujba de Înviere. Mai mulți oameni din cartierul bucureștean Crângași au văzut-o cum intră în lac și au sunat la 112..

62329117
Noi detalii în cazul bărbatului din Dolj înjunghiat mortal în timpul sacrificării unui miel. Ce au stabilit anchetatorii

Bărbatul care a înjunghiat mortal un altul, sâmbătă, în timpul sacrificării unui miel, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor. Anchetatorii au stabilit că fapta ar fi avut loc în urma unui conflict spontan între cei doi, potrivit News.ro.

62340103
Orașele din țară s-au împodobit de Paște. ”Copiii sunt încântați”

Multe orașe din țară s-au pregătit pentru Paște. La Galați, în parcuri au apărut diferite figurine, dar și un mic târg cu produse tradiționale. Iar copiii s-au îmbulzit să facă poze cu iepurașul.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.