Poliția Română scoate la concurs 264 de posturi în toată țara, pentru Direcția Protecția Animalelor

×
Publicitate

Poliția Română scoate la concurs 264 de posturi în toată țara, pentru a completa organigrama nou înființatei Direcții pentru Protecția Animalelor.

În cadrul poliției animalelor vor fi angajați și oameni care nu au mai lucrat până acum în structurile ministerului de Interne. Cei care vor să devină ofițeri trebuie să aibă studii superioare, iar agenții au nevoie de bacalaureat.

Înscrierile se fac online până în data de 28 decembrie 2020, la toate unitățile de poliție care au anunțat concursuri. Se caută medici veterinari, absolvenți de drept, psihologie, informatică și nu numai.

Beatrice Milonean: „Participanții înscriși pentru funcția de ofițer vor prezenta la dosarul de recrutare un document din care să rezulte vechimea de minim 2 ani în specializarea studiilor superioare necesare exercitării funcţiei.”

Comisar-șef Gabriela Costin: „Pentru funcțiile de agent de poliție sunt necesare studii medii, absolvite cu diploma de bacalaureat.”

Medicii veterinari care au un cabinet privat ar trebui să renunțe la firma lor pentru a lucra pentru Poliția Animalelor. De aceea, jobul ar fi mai tentant pentru debutanți în profesie.

Andreea Mărincuș: „Orice medic veterinar la început de drum vrea să ajute și probabil partea financiară nu e la fel de importantă, cel puțin la început de drum.”

Politia animalelor va avea grija ca vietățile aflate în pericol, fie că sunt domestice sau sălbatice, să fie plasate într-un adăpost pe o perioadă de 45 de zile. Consiliile Județene au sarcina de a găsi spații corespunzătoare, fie la grădini zoologice, fie contra-cost, la asociații de protecție a animalelor.

Ion Negru: „Serviciul va fi încredințat grădinii zoologice. Acolo există spații corespunzătoare, există medic care poate asigura servicii medicale, există și cabinet veterinar”.

Asociațiile pentru protecția animalelor atrag atenția că noua direcție a poliției are nevoie de oameni bine pregătiți și dotări corespunzătoare.

Cristina Lapis: „Dacă un animale este bătut, el rămâne pe jos, aproape mort, degeaba îi dai amendă omului ăluia, animalul trebuie confiscat și îngrijit. Și cu ce o să îl ia? Că nu o să îi la cu mașină politiei. Trebuie mașini speciale, calu, măgaru nu îl aduci cu cușca, ca pe un câine.

Florin Ticușan: „Trebuie infrastructură pentru fiecare specie. Avem cai, nu poți să îi pui la un loc cu caprele, cu porcii, deci trebuie amenajate anumite spații, este ușor să îi confiști, problema urmează, cum îi întreții și ce faci după aceea cu ei?”

Ioana David: „Despre partea de buget încă nu se știe nimic”.

Potrivit ordonanței de urgență care prevede măsuri pentru protecția temporară a animalelor aflate în pericol, adăposturile trebuiau să fie operaționale deja. De altfel, și angajările la poliția animalelor se fac în regim de urgență: anunțul a fost publicat pe 18 decembrie, iar termenul de înscriere la concurs este 10 zile mai tărziu. În acest interval avem și Crăciunul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
FOTO | Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
O tânără, cadru militar, cerută în căsătorie la finalul ceremoniei de depunere a jurământului de credinţă

Emoţii mari pentru o tânără, cadru militar, care miercuri a spus din toată inimă doi de "DA": unul ţării pe care s-a angajat să o apere şi celălalt iubitului, care a cerut-o în căsătorie.

Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța, a murit. Era diagnosticată cu Covid-19

Directorul Muzeului de Artă din Constanţa, Doina Păuleanu, în vârstă de 72 de ani, a murit miercuri dimineaţă, după ce fusese diagnosticată cu Covid-19.

Un tânăr de 20 de ani din Iași, voluntar SMURD, a murit după ce s-a infectat cu Covid-19

Poveste cutremurătoare la Iași, unde un tânăr de numai 20 de ani, voluntar SMURD, care visa să ajungă asistent medical, s-a stins la spital după ce a fost infectat cu COVID-19.

Recomandări
România cheltuie bani pentru digitalizare, dar rămâne în urmă. Ce se întâmplă cu serviciile online ale statului

România înregistrează un rezultat paradoxal în procesul de digitalizare a administrației publice. Deși statul a făcut investiții semnificative în infrastructura digitală și a alocat sute de milioane de euro, utilizarea serviciilor online este în scădere.

Români păcăliți de o agenție de turism. Au aflat că nu au rezervări când se pregăteau să plece în vacanță

Mai mulți oameni acuză o agenție de turism din Târgu Mureș că au plătit pentru vacanțe în care nu au mai plecat, ori nu au beneficiat de serviciile promise.

Victor Ponta refuză să spună cu ce persoane importante a discutat în Mykonos: ”Pentru că trebuie să avem un Guvern”

Fostul premier Victor Ponta, în prezent deputat și susținător al grupului Uniți pentru România (UPR) din Parlament, spune că a fost plecat pe insula Mykonos împreună cu ceilalți politiceni, judecători și oameni de afaceri ”pentru a promova România”.