VIDEO. Momentul în care Papa Francisc salută în română soldații. Cum l-a ajutat Iohannis

×
Publicitate

Papa Francisc a fost primit cu onoruri militare vineri, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe Platoul Marinescu.

Şeful statului l-a întâmpinat pe Papa Francisc alături de soţia sa, Carmen. Din delegaţia care l-a primit pe Suveranul Pontif au făcut parte toţi consilierii prezidenţiali şi de stat.

"E o zi frumoasă, o zi importantă", a spus preşedintele înainte de sosirea Suveranului Pontif.

Papa a fost salutat, pe platoul de ceremonii, de un grup de copii şi tineri de la Consiliul Naţional al Elevilor, Alianţa Naţională a Studenţilor din România, Consiliul Tineretului din România, Şcoala Concordia, de la corurile Cantus Mundi şi Madrigal, Cercetaşii României şi Asociaţia Naţională a Surzilor din România, care au fluturat steguleţe ale României.

Suveranul Pontif a salutat Garda de Onoare în limba română cu ”Bună ziua!”. A fost ajutat de președintele Iohannis care i-a amintit cum se pronunță în limba română. 

De-a lungul drumului de la Aeroportul "Henri Coandă" spre Palatul Cotroceni, Papa Francisc a fost salutat de mii de persoane care au aşteptat coloana oficială. Suveranul Pontif a deschis la un moment dat geamul maşinii, o Dacia Logan, pentru a saluta, la rândul său, românii.

Sâmbătă, Papa va merge la Sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc şi va vizita Catedrala "Sfânta Maria Regină" din Iaşi.

Duminică, vizita apostolică se încheie cu oficierea Sfintei Liturghii pe Câmpia Libertăţii din Blaj cu ceremonia de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici martiri. După aceea, Suveranul Pontif are programată o întâlnire de aproape o oră cu reprezentanţi ai minorităţii rome din localitate.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62050440
Ținuta purtată de Carmen Iohannis la întâmpinarea Papei Francisc, la aeroport. VIDEO
Papa Francisc a sosit, vineri, la Bucureşti, pentru o vizită de stat, pastorală şi ecumenică de trei zile, desfăşurată sub genericul "Să mergem împreună!".
62050424
GALERIE FOTO cu cele mai importante momente ale vizitei Papei Francisc în România
Papa Francisc a ajuns vineri în România, într-o călătorie istorică de 3 zile, la 20 de ani dupa vizita in Romania a Papei Ioan Paul al II-lea.
62050431
Andreea Esca, primele impresii după călătoria alături de Papă. Ce l-a rugat în avion
Andreea Esca a dezvăluit cum a fost zborul alături de Papa Francisc, de la Roma la Otopeni, dezvăluind că a fost impresionată de calmul și răbdarea Suveranului Pontif.