De această dată s-a extins cu rapiditate pe o suprafață de 600 de metri pătrați, alimentat de vântul care a bătut cu putere. Pompierii spun că distrugerile au fost provocate de un scurtcircuit apărut la tabloul electric, însă proprietarii se tem că cineva le-a vrut răul.

În jurul orei trei, cele două baruri aflate pe plaja din Mamaia ardeau cu flăcări mari. Pompierii au reușit să oprească extinderea focului care amenința și a treia terasă. 25 de militari au intervenit timp de 4 ore cu 5 mașini de stingere.

Ana Maria Stancu, ISU Constanța: „Incendiul se manifesta generalizat. Flăcările cuprinseseră în totalitate 2 beach bar-uri de pe plajă întrucât vântul era foarte puternic."

Au ars în totalitate două terase diferite. Una includea și o școală de kite - printre cele mai vechi de pe litoral.

Corespondent PRO TV: „Privind în jur e foarte greu de găsit ceva care să fi scăpat flăcărilor, până și pepenii care se aflau în frigider au fost carbonizați."

Pompierii au anunțat că, potrivit primelor cercetări, incendiul a pornit de la un scurt circuit. Când au auzit ce s-a întâmplat proprietarii barurilor au venit de la București cât au putut de repede.

Mihail Spantoveanu, unul dintre proprietari:
Vreau să investigăm mai atent mie niște vecini. Seara la 3 jumate mi-au spus că au văzut niște oameni care au mers spre apă, o să întreb și paznicul. Nu se știe niciodată. Și vecina noastră de la Argo a avut o problemă tot așa pe la 3 noaptea, chiar așa când ai consumul cel mai mic atunci să se întâmple? Cam tras de păr."

Numai la una dintre terase pagubele sunt de ordinul zecilor de mii de euro, spune proprietarul. Aici erau încuiate și echipamentele nautice care se închiriau pentru lecțiile de kite surfing.

Mihail Spantoveanu, unul dintre proprietari: „Au trecut mai multe generații pe aici, am crescut și noi și copiii noștri. E trist, dar avem în plan să renaștem. Noi în weekend aveam programate concursul tradițional de volei sâmbăta, kite surf și un party pe zi și pe seară, o să le facem pe toate”.

Ambele baruri care au ars sunt de peste 20 de ani în stațiunea Mamaia, iar la petrecerile organizate acolo în sezonul estival s-a format o comunitate aparte.

Tânăr: „Sunt sigur că o vor reconstrui și va fi și mai frumos ca înainte."

La sfârșitul lunii mai, un club din imediata apropiere a ars tot în timpul nopții. Paguba a trecut atunci de 100.000 de euro. Tot pompierii au stabilit că focul a pornit de la un scurtcircuit electric.