Orar redus pentru elevi. Școlile din România vor să adopte un program mai scurt, odată cu trecerea la ora de iarnă

×
Publicitate

Tot mai multe școli din întreaga țară vor să adopte un program redus, odată cu trecerea la ora de iarnă.  

Unele unități de învățământ au început chiar de marți. Practic, s-au scurtat atât orele, cât și pauzele, cu câte cinci minute.

În replică, cei din Ministerul Educației au trimis o circulară prin care îi anunță pe directori că pot să facă asta doar în condiții meteo extreme, iar deocamdată nu este cazul.

Consiliul de Administrație al unei școli a hotărât trecerea la programul de iarnă și a informat inspectoratul școlar, după ce ziua s-a scurtat odată cu schimbarea orei.

În cazul școlii care a anunțat printr-o informare că, începând de săptămână viitoare, trece la programul de iarnă, motivul invocat ar fi ca elevii să ajungă acasă pe lumină, adică să finalizeze cursurile la școală cel târziu la ora 16:30, asta înseamnă automat că învață în mai multe schimburi.

Însă, doar în cazuri excepționale și cu argumente bine fundamentate, școlile pot schimba programul, în caz contrar trebuie să revină de urgență la orarul anunțat la începutul anului școlar.

Părinții sunt revoltați

Revoltați de noul program, unii părinți și-au spus punctul de vedere pe rețelele sociale unde au semnat chiar o petiție prin care arată că renunțarea la cinci minute din ora de 50 de minute și alte cinci din pauza de 10 minute ar duce la pierderea a 600 de minute lunar, adică 10 ore.

Eugen Ilea, părinte: „Din punctul nostru de vedere, ar trebui să nu transformăm școlile într-un supermarket, să mergem pe un sistem educațional redus. Nu există un program de iarnă în sistemul de învățământ. Avem ore de 50 de minute cu pauze de 10 minute și atât. Nu avem un program special dacă vine iarna, dacă vom avea zăpadă de nu știu câți metri, atunci e altceva, dar că se face întuneric mai devreme nu e un motiv''.

În Capitală, din 400 de școli, în opt se învață în trei schimburi. În cele mai multe sunt câte două, dar copiii au cursuri până la opt seara.

Ministerul Educației descurajează orarul de iarnă

Chiar și așa, Ministerul Educației descurajează practicile unităților de învățământ care trec la orarul de iarnă.

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației: „Nu este un moment privit din două perspective. Pe de-o parte, a pierderilor în învățare, pentru că venim după o perioadă în care a fost pandemie cu pierderi mari și, pe de altă parte, nu putem invoca condiții meteorologice grave care să conducă la așa ceva, cum e zăpada de un metru. Ministerul a transmis această circulară în școli și a rugat colegii inspectori să monitorizeze cu atenție situația”. 

Pe parcursul zilei mai multe școli au revenit asupra deciziei de a scurta orarul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62290001
Judecarea cazului de dopaj al Simonei Halep ar putea începe abia în ianuarie. Procedura, explicată de avocații sportivei

Judecarea cazului de dopaj, în care este implicată Simona Halep, ar putea începe abia în luna ianuarie. Avocații sportivei au confirmat pentru Știrile PRO TV că deocamdată se derulează proceduri premergătoare punerii sub acuzare.

62279209
România, singura șansă a Ucrainei. Cum pot ajunge în țara noastră cerealele blocate la Odesa

România se pregătește de un nou aflux de cereale din Ucraina, după ce Rusia a anunțat că se retrage din acordul privind menținerea unui cordon navigabil liber în Marea Neagră.

62299975
Zece bănci din România, controlate de Consiliul Concurenței. Sunt suspecte de „blat” pe ROBOR

Principalele zece bănci din România sunt verificate de Consiliului Concurenței. Inspectorii au mers într-un control inopinat, la sedii, ca să verifice dacă s-au înțeles între ele pentru calculul indicelui ROBOR care a tot crescut în ultimele luni.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.