O traficantă de droguri şi-a primit banii înapoi de la statul român

61989021
Politia de Frontiera Romana

Decizie insolită a magistraţilor în cazul unei femei din Arad , implicată într-un dosar de trafic de droguri.

Femeia, condamnată la închisoare cu suspendare împreună cu alte câteva persoane în dosarul „Şoricioaica” instrumentat de DIICOT Arad, ar fi făcut parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri ce acţiona în cartierul Checheci, scrie Aradon. Procurorii au contestat sentinţa dată iniţial de Tribunalul Arad însă, potrivit ziarului local, Curtea de Apel Timişoara a decis ca femeia să primească înapoi suma de 4.000 de lei, confiscată iniţial.

Decizia ar fi fost luată chiar la cererea procurorilor, pentru că femeia ar fi cooperat cu oamenii legii în această anchetă.

Pe 24 august 2017, procurorii DIICOT Arad împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară  au desfăşurat o operaţiune având ca obiect destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comercializarea drogurilor de mare risc, de risc şi de substanţe psihoactive, ce acţiona pe raza municipiului Arad, în cartierul Checheci.

Ei au efectuat atunci 11 percheziţii domiciliare ocazie cu care au fost găsite şi ridicate cantităţi de pastile ecstasy, cannabis şi un număr de 4500 de doze de substanţe psihoactive destinate comercializării, cunoscute printre traficanţi drept „şoricioaică” - de unde şi numele operaţiunii - precum şi importante sume de bani în lei şi în valută.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62001789
Primul drum asfaltat între judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, inaugurat în 2018. „Până acum ne-am unit pe jos”

În anul centenarului, autorităţile din judeţul Bistriţa Năsăud şi Maramureş au inaugurat "Drumul Unirii" - un drum care face legătura între cele două judeţe.

62001788
Obicei costisitor al românilor, de Crăciun. Plătesc sute de lei pentru "amintiri de neuitat"

Chiar dacă mai este mai bine de o lună până la Crăciun, studiourile foto au început să fie din ce în ce mai pline. Clienţi de toate vârstele vor să rămână cu o amintire de neuitat, aşa că apelează din timp la fotografii profesionişti.

61995207
Un utilaj de deszăpezire a lovit o maşină, în Suceava. O familie întreagă, la spital

4 oameni au ajuns la spital după un accident petrecut în cartierul Iţcani.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.