Potrivit primarului Galațiului, apartamentul va fi oferit de Romina Gingașu, soția miliardarului italian Piero Ferrari, în semn de solidaritate cu familia afectată de incidentul produs pe 29 mai.
„După drama prin care a trecut familia de la blocul BR din cartierul Mazepa, astăzi ne bucurăm de o veste extraordinară. Doamna Romina Gingașu, româncă stabilită în străinătate, ne-a anunțat că îi oferă acestei familii un apartament nou. Pur și simplu. În numele comunității gălățene, îi mulțumesc doamnei Romina Gingașu pentru un gest de o generozitate rară.
Sunt fapte care nu repară doar ziduri distruse, ci și suflete încercate. Sunt gesturi care ne arată că solidaritatea și omenia sunt mai puternice decât orice. Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost și sunteți alături de această familie. Ați demonstrat încă o dată că facem parte dintr-o comunitate unită”, a scris Ionuț Pucheanu pe contul său de Facebook.
Pe 29 mai, în jurul orei 2:00 dimineața, o dronă s-a prăbușit pe blocul BR1B din cartierul Mazepa, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului. În urma incidentului au fost rănite două persoane, o femeie și fiul acesteia, în vârstă de 14 ani, care se aflau în locuința afectată.
Autoritățile au anunțat ulterior că structura de rezistență a blocului nu a fost afectată, însă apartamentul în care s-a produs explozia a suferit avarii majore.
Concluzia MApN despre drona prăbușită la Galați
A avut o încărcătură de luptă de tip High-Explosive, de 30 de kilograme, care a explodat la impact. Probele sunt identice cu cele ale resturilor de drone recuperate anterior de la Ceatalchioi/Tulcea, Galaţi, Grindu/Tulcea sau Luncaviţa/Tulcea.
Ministerul Apărării a transmis detalii tehnice clare cu privire la drona căzută la Galaţi, în urma investigaţiei tehnice la care a participat şi echipa specializată a MApN.