O mare companie și-a verificat angajații în concediu medical. Câți erau de fapt bolnavi

×
Publicitate

Îngrijorate de numărul în creștere de concedii medicale, unele companii au angajat oameni care să verifice dacă salariații sunt într-adevăr bolnavi și stau acasă.

Mulți patroni se plâng că în fiecare lună au angajați care obțin zile libere de la medic. În anii trecuți, concediile medicale erau verificate de Casa de Asigurări de Sănătate şi de poliţişti, dar acum se ocupă doar firmele.

Am mers la cabinetul unui medic de familie, pentru a încerca să obţinem un concediu medical. Am precizat că nu suntem înregistraţi la niciun doctor de familie.

CAMERA ASCUNSĂ

Reporter: "Pentru concediu medical îmi trebuie adeverinţă şi ordin de plată cu ziua primei îmbolnăviri, dar dacă nu ai medic de familie?”
Asistentă: ”Nu ai medic de familie?” 
Reporter: ”Nu.
Asistentă: ”Abia după o lună îţi putem da, ca să vadă Casa că eşti pacientul nostru."

I-am mărturisit asistentei că nu suntem bolnavi, ci doar vrem să plecăm în vacanţă.

Reporter: "Se poate, chiar dacă nu avem nimic, adică vrem să folosim concediul medical pentru...
Asistenta dă din cap afirmativ: ”Aduceţi actele și...

După această discuţie, am anunţat-o pe femeie că am filmat-o cu camera ascunsă. Ne-a precizat că nu a făcut nimic greşit. Doar ne-a explicat care sunt procedurile pentru a obţine un concediu cu parafă medicală.

Anul trecut, în România s-au înregistrat 6,7 milioane de concedii medicale, potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Asta în condiţiile în care datele de la INS arata că au fost 4,9 milioane de angajaţi.

În judeţul Constanța, potrivit autorităţilor, în 2016 aproape 25% dintre angajaţi au fost în concediu medical. În 2017, numărul salariaţilor care s-au declarat bolnavi a crescut şi astfel s-a ajuns ca mai bine de 33% dintre muncitori să beneficieze de cel puţin un concediu medical.

Reporter: "Ce faceţi când un coleg este în concediu medical?
Muncitor: ”Ne mărim noi volumul de muncă, nu? Logic! Ce să facem! Doar nu angajează un om pentru câteva zile. Nu avem ce să facem."

Şantierul Naval Constanța este unul dintre cei mai mari angajatori din oraş. Pentru că în fiecare lună sunt zeci de lucrători care obţin concediu medical, compania a angajat special un om care să îi verifice cât sunt de bolnavi.

Radu Rusen, manager Şantierul Naval Constanţa: "În jur de 20-25 la sută care au accesat această situaţie. Avem un medic de medicina muncii, care vizează aceste concedii medicale, şi dacă sunt suspiciuni, ne alertează. Trimitem pe cineva, vedem dacă angajatul respectiv este acasă, e în concediu medical cu adevărat sau la muncile câmpului."

Patronii şantierului naval din Tulcea se confruntă cu aceeaşi problemă. Inclusiv angajaţii vietnamezi obţin zile libere de la medici.

Luminița Naghy, președinte CJAS Constanța: "Medicii raportează în sistemul informatic al CNAS. Noi, ca şi competenţă, nu avem posibilitatea să verificăm şi să punem la îndoială actul medical propriu care eliberează acest concediu medical."

Până în 2015, în România a existat o comisie formată din angajaţi de la Casele de Sănătate şi poliţişti. Aceştia erau obligaţi, prin lege, să îi verifice pe angajaţii aflaţi în concediu medical. Însă prevederea a fost eliminată printr-o ordonanţă de urgenţă, iar verificarea cazurilor de boală a rămas în seama angajatorilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Amprentă, poză și CIP obligatoriu. Când ne schimbăm buletinele

Se schimbă cărțile de identitate, în acord cu normele Uniunii Europene. Noile acte vor fi mai mici față de cele actuale și vor conţine un CIP, cu două amprente şi o poză a titularului.

Autostrada urbană, care stă în beznă de 2 luni, are noi probleme: o parte se scufundă

La numai două luni de la inaugurare, prima autostradă urbană din țară are numeroase probleme.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a murit fetița de 12 ani după ce a căzut din microbuz

Copila de 12 ani care a murit la Zalău, după ce a căzut dintr-un microbuz, a fost pusă în pericol din prima secundă. Poliţiştii au descoperit nenumărate nereguli.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.