O mamă și copiii săi au fost găsiți morți într-un apartament din București. Una dintre victime era chiar în pragul ușii

×
Publicitate

O triplă crimă a zguduit marți seară liniștea unui cartier din București. Scenele sângeroase s-au derulat într-un apartament dintr-un bloc din Sectorul 2.

În locuință, polițiștii au găsit fără suflare o femeie în vârstă de 73 de ani și doi dintre copiii săi de 44, respectiv 47 de ani.

Ceilalți doi fii ai femeii, gemeni, au fost încătușați și duși la audieri. Unul dintre ei a fost cel care a sunat la 112 și a dat alarma.

Un apel la 112 primit de la un bărbat care a anunțat că nu poate intra în casa și nu știe nimic despre mama lui i-a pus în alerta pe polițiștii din Capitală. Agenții au ajuns imediat pe o stradă din Sectorul 2 și au dat peste imaginile cumplite. Trei persoane au fost găsite fară suflare în apartament.

Două dintre victime, frate și soră, ar fi fost băgate în saci, spun anchetatorii, iar mama acestora ar fi fost găsită fară suflare în baie.

Tânăr: „S-a auzit un țipat din partea surorii lui care dintr-odată s-a oprit, acela cred că a fost și momentul când s-a realizat crima.”

Criminaliștii au izolat perimetrul și au început cercetările. În scurt timp au încătușat două persoane. Este vorba despre gemenii femeii ucise, doi bărbați în vârstă de 46 de ani.

Cei doi suspecți ar fi frați gemeni, spun surse din anchetă. Ei au ajuns inițial la Secția 8 de Poliție și ulterior au fost duși și la Serviciul omoruri din Capitală unde au dat explicații mai multe ore.

Alexandru Anghel, procuror: „Victimele au multiple plăgi înjunghiate, chiar și 20 de plăgi înjunghiate. Există semne că în casă s-a făcut curat, au fost șterse urmele de sânge, bineînțeles criminaliștii au găsit în continuare niște urme pe care le pot valorifica. Bănuiala, așa la prima vedere, ar fi că cel din locuință ar fi autorul.”

Vecinii vorbesc despre problemele care măcinau această familie.

Femeie: „Creștea patru copii, unul din ei cu probleme cu droguri.”

Femeie: „Ei mergeau foarte des la biserică, asta mort și maica-sa. Cealaltă fată lucra. Celălalt, criminalul să-i spunem, era mai ciudat, nici nu a mai stat de mulți ani, nu mai e la noi în bloc, din ce se vorbește ar fi avut interdicție, dar maica-sa îl ascundea în casă și l-a dat afară pe celălalt care de fapt i-a descoperit.”

Alexandru Anghel, procuror: „A avut interdicție, a fost retrasă.”

În acest caz terifiant a fost deschis un dosar penal, iar oamenii legii continuă cercetările.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62472942
Omagii pentru Nicu Covaci, la Filarmonica Banatul din Timișoara. Ce scrie pe sicriul alb al muzicianului

Prietenii și fanii au început să își ia rămas bun de la Nicu Covaci. Sicriul cu trupul fondatorului trupei Phoenix a fost depus la Filarmonica Banatul din Timișoara, orașul său natal. Va sta acolo până miercuri, iar artistul va fi înmormântat joi.

62470915
Ce a făcut Alfred Bulai de fiecare dată când a fost convocat de Comisia de Etică de la SNSPA

Profesorul de sociologie Alfred Bulai, acuzat de hărțuire sexuală de zeci de tinere, foste și actuale studente, nu va mai lucra la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.  

62472937
Furtuna de pe litoral le-a stricat distracția turiștilor. Unii au împrumutat umbrelele de plajă, alții au fugit în apă

O ploaie de vară le-a stricat ziua de plajă turiștilor aflați pe litoral. A fost cod portocaliu la mare. În timp ce unii au căutat adăpost la terase și sub umbrele, alții s-au gândit că e o idee bună să facă baie în valuri, pe furtună.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.