O fetiță și doi adulți au murit pe un drum din Bihor. Un alt copil a fost preluat de un elicopter SMURD

62474456

Un grav accident de circulaţie s-a profdus, luni, pe un drum judeţean din Bihor, doi adulţi şi o fetiţă fiind declaraţi decedaţi. O altă fetiţă, în stare de inconştienţă, a fost transportată la spital cu un elicopter SMURD.  

Mai multe echipaje au intervenit, luni, pentru salvarea a patru persoane rănite grav, într-un accident rutier produs în Bihor.

Doi adulţi şi doi copii erau în stare gravă, în urma unui accident rutier produs pe DJ 709 A, între localităţile Cociuba Mare şi Petid.

”Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 13.30. apelantul precizând faptul că în accident sunt implicate 4 persoane (din care 2 adulţi şi 2 copii) aflate în două autoturisme. Ajunse la faţa locului, echipajele medicale şi paramedicale au constatat că doi adulţi şi un copil se află în stop cardio-respirator, iar cel de-al doilea copil, în stare de inconştienţă”, a transmis ISU Bihor.

Echipajele medicale au făcut manevre de resuscitare pentru doi adulţi şi un copil, dar victimele nu au putut fi salvate.

”Fetiţa aflată în stare de inconştienţă, a fost preluată de elicopterul SMURD, urmând a fi transportată la UPU a Spitalului Clinic Judeţean Bihor.Din nefericire, a fost declarat decesul celor doi adulţi şi al fetiţei care se aflau în stop cardio-respirator”, a mai transmis ISU Bihor.

Deocamdată nu au fost stabilite detaliile producerii accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Un nou beneficiu pentru angajați. La ce vor putea fi folosite tichetele de 15 lei fiecare. PROIECT

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a publicat un proiect de ordin prin care se propune modelul de contract pe care angajatorii îl pot încheia cu agenţiile de ocupare a forţei de muncă pentru achiziţia de tichete de activităţi casnice.

Tot mai mulți pacienți refuză să fie internați la Spitalul Pantelimon. Medicii se plâng că sunt înjurați

Continuă ancheta în cazul șocant de la spitalul Sfântul Patelimon din Capitală. A fost numit un nou manager interimar, medicul Răzvan Jitianu.

Greșeala pe care o fac mulți români când merg pe munte. Ajung să sune la salvamontiști când își dau seama

Zeci de oameni au suferit accidente pe munte, în acest weekend. Salvamontiștii spun că mulți nu erau echipați corespunzător, dar vremea bună i-a încurajat să pornească în drumeție.  

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.