O fetiţă de 6 ani a fost rănită după ce i-a căzut în cap o placă de faianţă în toaleta Palatului Copiilor din Arad

62531469

O fetiţă de şase ani a fost rănită de o placă de faianţă care i-a picat în cap de la o înălţime de doi metri, de pe peretele unei toalete din incinta Palatului Copiilor din Arad, o clădire veche şi degradată.

Clădirea nouă cu aceeaşi destinaţie trebuia să fie dată în folosinţă în 2013, dar lucrările nu au fost finalizate.

Tatăl copilului va sesiza autoritățile

Incidentul a avut loc miercuri seara, iar tatăl fetiţei, Robert L., a declarat joi, pentru AGERPRES, că "există un risc real pentru sutele de copii care desfăşoară activităţi acolo", motiv pentru care va sesiza Poliţia, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul de Stat în Construcţii.

"Fetiţa mea de şase ani a intrat în toaletă, moment în care o placă de faianţă, cu latura de 30 de centimetri, i-a picat în cap. I-a provocat un cucui, am dus-o la spital pentru un film la cap, să ne asigurăm că nu vor fi complicaţii, iar acum aşteptăm rezultatele analizelor. Este revoltător că se întâmplă aşa ceva într-o clădire publică în care sunt sute de copii, o clădire de pe care stă să cadă şi tencuiala. Există mai multe încăperi îngrădite cu bandă roşie, din cauza pericolului", a declarat tatăl fetiţei rănite.

El s-a plâns şi de atitudinea reprezentanţilor Palatului Copiilor, care nu au vrut să îl lase să filmeze situaţia, în timp ce "nu erau preocupaţi de soarta copilului".

Totuşi, bărbatul a realizat o filmare în toaleta în care a avut loc incidentul, iar în imagini se vede că de pe perete sunt desprinse mai multe plăci de faianţă.

Reacția Inspectoratului Școlar Județean

Contactat de AGERPRES, inspectorul şcolar judeţean, Marius Gondor, a declarat că regretă incidentul şi a spus că a cerut ca toaleta respectivă să fie izolată, pentru a nu mai avea acces nimeni.

El a precizat că activităţile Palatului Copiilor urmau să fie mutate de la 1 octombrie în noua clădire, construită lângă sediul ISJ Arad, dar că nu s-a reuşit până acum realizarea racordului la reţeaua de electricitate.

"Este un incident pe care îl regretăm, suntem conştienţi de faptul că acea clădire nu mai corespunde pentru desfăşurarea activităţilor Palatului Copiilor. Este însă o clădire retrocedată de foarte mulţi ani, în care stăm pe chirie şi nu avem dreptul legal de a interveni cu reparaţii. Din acest motiv, facem eforturi pentru a muta activităţile cât mai repede în clădirea nouă. Aici, lucrările sunt finalizate în proporţie de 99%, doar sala festivă mai este în lucru, dar pe aceasta o vom izola. Am achiziţionat şi mobilier, prin PNRR, acum aşteptăm realizarea racordului la reţeaua electrică. Estimăm că în câteva săptămâni vom putea muta toate activităţile în clădirea nouă", a declarat Gondor.

Construcţia noului imobil trebuia finalizată în 2013, însă de-a lungul timpului finanţările de la Guvern au fost oprite, astfel că proiectul a fost întârziat.

"Cu o tradiţie de peste 70 de ani, Palatul Copiilor reprezintă alternativa pentru timpul liber al copiilor şi tinerilor cu vârste între 4 şi 18 ani. Peste 2500 de elevii se înscriu anual, la Palatul Copiilor Arad, la cel puţin unul din cele 30 de cercuri cultural-artistice, sportive şi tehnico-aplicative", scrie pe pagina web a instituţiei. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62551744
Mega-înșelăciune cu locuințe și autoturisme de lux. Sora fostului ministru de Interne Carmen Dan, suspectă

Percheziții în Capitală și în mai multe județe într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu estimat la peste 1,3 milioane de euro.  

62583402
Rafinăria Lukoil Ploiești este oprită integral timp de 45 de zile. Avertisment pentru cetățeni

Rafinăria Petrotel Lukoil Ploieşti va fi oprită integral timp de 45 de zile pentru revizie capitală, lucrările vizând atât instalaţiile tehnologice, cât şi unităţile auxiliare.

62534967
Rafila: Este necesară o reformare a piramidei serviciilor de sănătate. Principala provocare, accesul la medicamente

Preşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că este necesară o reformare a piramidei serviciilor de sănătate de la asistenţa medicală spitalicească către medicina de familie şi ambulatorie.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.