Femeia care a dat foc unui magazin de electronice dintr-un mall din București spune că era nervoasă. Cum a fost prinsă

×
Publicitate

Reacție pe cât de imprevizibilă, pe atât de periculoasă a unei operatoare de call-center din București. Femeia a fost reținută sub acuzația că a incendiat câteva calculatoare într-un magazin de profil, aflat într-un mall.

Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Suspecta a spus la audieri că era foarte nervoasă și în felul acesta s-a descărcat.

Femeia, în vârstă de 44 de ani, operatoare de call-center la o companie de electricitate, a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unui magazin de electronice.

Inițial s-a plimbat printre rafturi, ca un client care caută ceva. Apoi a zăbovit câteva minute în fața unor calculatoare. După plecarea ei, în zonă a apărut fum și au izbucnit flacări.

Trei unități de calculator și un monitor au ars, însă focul nu a apucat să se extindă.

Imediat după ce a dat foc ambalajelor din carton, femeia a plecat din zonă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ba chiar a intrat într-o farmacie, unde a făcut cumpărături pe care le-a plătit cu cardul ei bancar. Așa au și indentificat-o polițiștii.

 

A spus că era nervoasă și așa s-a descărcat

 

Inspector Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt Poliția Capitalei: ”În această dimineață, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție la domiciliul femeii bănuite de săvârșirea infracțiunii”.

Polițiștii spun că au găsit hainele cu care era îmbrăcată în momentul declanșării incidentului, iar într-un buzunar avea o brichetă pe care cel mai probabil a folosit-o în magazin.

Dusă la audieri, suspecta a negat inițial toată povestea. Apoi a mărturisit că în ziua respectivă a fost foarte nervoasă și așa s-a descărcat.

Ofelia Mirescu, avocat din oficiu: ”Împotriva acesteia s-a emis o ordonanță de reținere pe 24 de ore. Să vedem mâine ce propunere va face parchetul”.

Cel mai probabil, femeia va fi supusă unei expertize psihiatrice. Prejudiciul cauzat se ridică la 3.500 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62219565
S-au scumpit lemnele de foc și sunt din ce în ce mai greu de găsit. La magazine s-au făcut liste de așteptare
Oamenii au toate motivele să fie speriaţi de iarna ce vine, mai ales că şi lemnul de foc s-a scumpit, şi abia se mai găseşte. La magazinele de bricolaj s-au făcut liste de aşteptare, pentru că stocurile sunt epuizate.
62219564
O echipă din Rusia a câștigat 18 milioane de dolari la DOTA 2, turneul de gaming organizat pe "Arena Națională"
18 milioane de dolari. Iată suma uluitoare câștigată de o echipă din Rusia la turneul ''DOTA 2'', organizat la București.
62172124
Un român moare de Covid la fiecare 4 minute. OMS a venit să afle de ce nu ne vaccinăm, la un pas de o catastrofă umanitară
Situația de la noi a atras atenția Organizației Mondiale a Sănătății, ai cărei reprezentanți au avut luni consultări cu responsabilii români pe tema campaniei de vaccinare.