O contabilă din Reşiţa și-a făcut ”cadou” 91.200 de euro din fondurile europene primite de colegiul în care lucra

61794735

Contabila unui colegiu din Reşiţa a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, acuzată că a deturnat peste 90.000 de euro din fonduri Erasmus+ în conturi personale.

Contabila Colegiului Tehnic din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată că în ultimii doi ani ar fi transferat în conturile personale fonduri europene obţinute pentru trei proiecte prin Programul ERASMUS+ cărora le-ar fi schimbat destinaţia.

Măsura controlului judiciar şi acuzațiile DNA

Procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 21 mai, faţă de inculpata Cristiana Vasile, contabil în cadrul Colegiului Tehnic Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, acuzată că a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia fondurilor sau activelor obţinute ori reţinute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în perioada 7 martie 2023 – 16 aprilie 2025, inculpata Cristiana Vasile, în calitate de persoană responsabilă financiar în cadrul a trei contracte de finanţare europeană prin programul ERASMUS+ ale Colegiului Tehnic Reşiţa, ar fi efectuat 85 de operaţiuni bancare neautorizate şi fără respectarea prevederilor legale, prin care ar fi transferat din conturile Colegiului Tehnic Reşiţa destinate realizării celor trei proiecte, în conturile sale personale, suma totală de 456.002 lei (aproximativ 91.200,4 euro), schimbând astfel destinaţia acestor fonduri în mod nelegal.

„În concret, Colegiul Tehnic Reşiţa a încheiat în anul 2022 un contract de finanţare program Erasmus+ cu un partener din Croaţia, iar în anul 2024 două contracte de finanţare program Erasmus+ cu Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, valoarea totală a sumelor virate în conturile colegiului pentru derularea celor trei contracte fiind de aproximativ 164.000 de euro. Obiectivul general al celor trei programe Erasmus+ este de a sprijini dezvoltarea educaţională, personală şi profesională a persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în domeniile educaţie, formare, tineret şi sport”, menţionează DNA.

Retrageri repetate de sume din conturile colegiului

Potrivit sursei citate, în timpul derulării celor trei programe europene, la diferite intervale de timp, Cristiana Vasile şi-ar fi însuşit în mod nelegal din conturile bancare ale Colegiului Tehnic Reşiţa sume de bani cuprinse între 1.100 lei şi 9.100 lei, pe care le-ar fi transferat în conturile personale.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
- să nu desfăşoare activitatea de contabil în cadrul Colegiului Tehnic Reşiţa, judeţul Caras-Severin, în exercitarea căreia a comis infracţiunea.

Inculpatei i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive şi i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală.

În cursul zilei de 21 mai 2025, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 2 (două) locaţii, reprezentând sediul unei instituţii publice şi domiciliul unei persoane fizice. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Politie Judeţean Caraş-Severin, precizează DNA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62545846
MApN avertizează asupra unor noi dezinformări privind aşa-zise pregătiri pentru mobilizarea rezerviştilor militari

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) avertizează privind apariţia unor noi dezinformări privind aşa-zise pregătiri pentru mobilizarea rezerviştilor militari.

62545831
IICCMER cere parchetelor să comunice stadiul sesizărilor privind încălcarea OUG privind interzicerea organizaţiilor fasciste

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) solicită "în mod ferm" parchetelor competente să comunice public stadiul analizei sesizărilor privind încălcarea OUG privind interzicerea organizaţiilor fasciste.

 

62516082
Intră 1,3 miliarde de euro în România, dar rămân „suspendați” 700 de milioane. Ce se întâmplă cu tranșele PNRR

Fonduri PNRR de 1,3 miliarde de euro urmează să ajungă în România până pe 10 iunie, întrucât cererea de plată 3 va fi încasată parțial.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.