O bătrână s-a aruncat de la balcon. Locuia într-un cămin, fost focar de Covid-19

62125878

O femeie de 96 ani aflată într-un cămin în care a fost focar de COVID-19 s-a aruncat, joi, de la balconul camerei în care locuia.

Potrivit reprezentanţilor Căminului ",Sf. Spiridon", aflat în subordinea Primăriei Galaţi, femeia avea probleme psihice şi alte boli cronice, dar toate testele pentru depistarea virusului COVID-19 au fost negative, scrie Agerpres.

Din primele date, se pare că victima ar fi ieşit în balcon pe geamul încăperii pentru că avea uşa închisă şi s-a aruncat în gol.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz.

Focarul, închis pe 17 iunie

 

"Femeia avea 96 de ani. Apelul la 112 a fost primit la ora 11,30. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Gabriela Costin.

Căminul are 130 de rezidenţi şi 65 de angajaţi, iar marea majoritate au fost infectaţi cu COVID-19, focarul fiind închis pe 17 iunie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62133096
Mărturia celui mai bun falsificator din istoria României. Cum a creat de fapt "Super leii"

"Mi-a luat un an de zile să pot falsifica o bancnotă. Am învăţat din greşeli şi m-am perfecţionat singur, de-a lungul timpului".

61824556
CNSAS: Mugur Isărescu a activat ca informator al Securităţii timp de 10 ani

CNSAS susţine că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a activat ca informator în perioada 1979-1989.

62133310
Județul în care a explodat numărul infecțiilor cu Covid-19. Cifrele sunt alarmante

Creștere alarmantă a numărului de cazuri în județul Argeș, bilanțul ultimelor 24 de ore anunțând 76 de noi infectări, după ce și miercuri autoritățile au precizat că 56 de persoane din acest județ au fost infectate cu Covid-19.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.