O altă fraudă uriașă în domeniul ride-sharing: prejudiciu de 175 milioane lei descoperit de ANAF

62575243
Shutterstock

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a verificat companii de transport alternativ (ride-sharing), după o analiză de risc, şi a descoperit un prejudiciu de 175 de milioane de lei adus bugetului de stat de către 128 de firme.

Acestea funcţionau la negru, fără a declara fiscal veniturile generate şi fără a înregistra legal contractele de muncă ale şoferilor, respectiv fără a achita obligaţiile fiscale aferente.

”Operaţiunea, iniţiată pe 29 septembrie, a vizat descoperirea de practici evazioniste, precum plata la negru a salariilor şoferilor şi nedeclararea veniturilor. DGAF a instituit măsuri asigurătorii pe activele patrimoniale ale societăţilor, conturi bancare şi a sumelor urmăribile, pentru recuperarea integrală a prejudiciului”, arată, luni, ANAF, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, controalele Antifraudă au fost demarate ca urmare a unor analize de risc realizate de DGAF în luna septembrie, care au semnalat un risc fiscal major în rândul operatorilor de transport alternativ.

Modul prin care operau majoritatea companiilor investigate a indicat inspectorilor ANAF sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin:

· Contracte de comodat fictive: Şoferii transmiteau autoturismele personale cu titlu gratuit către societatea-operator, formalizând astfel înscrierea pe platforme.

· Plată la negru şi nedeclararea veniturilor: După ce încasau sumele de la platformele de ride-sharing, companiile opreau un comision de până la 15%, restul banilor fiind transferaţi şoferilor, de cele mai multe ori în numerar, fără a fi fiscalizaţi.

· Muncă la negru/subdeclarată: Majoritatea şoferilor care prestau servicii în cadrul acestor societăţi fie nu erau angajaţi cu forme legale, fie erau angajaţi cu normă de timp parţială, iar pentru aceştia nu erau declarate şi achitate contribuţiile datorate bugetului de stat;.

· Omisiunea înregistrării: Reprezentanţii societăţilor nu înregistrau în evidenţa contabilă şi nu declarau administraţiei fiscale veniturile impozabile, cauzând direct prejudiciul bugetar.

”Pentru a asigura recuperarea prejudiciului total estimat la 175 de milioane de lei, DGAF a instituit măsuri asigurătorii asupra activelor patrimoniale, conturilor bancare şi a sumelor urmăribile deţinute de platformele de ride-sharing. Aceste măsuri au fost luate pentru a preveni sustragerea sau ascunderea bunurilor”, a mai transmis instituţia citată.

ANAF precizează că verificările au scos la iveală şi nerespectarea obligaţiei de a dota maşinile cu aparate de marcat electronice fiscale, deşi se încasau curse în numerar.

Într-una dintre situaţiile investigate, a fost identificată o flotă de 230 de autovehicule fără case de marcat.

”Prin acest comportament evazionist sunt afectate atât realizarea veniturilor bugetare, cât şi persoanele fizice care ar trebui să aibă calitatea de salariat (conducător auto), prin privarea de dreptul la protecţie socială, respectiv de a beneficia de asigurările sociale de sănătate şi de dreptul la pensie. Legislaţia din domeniul transportului alternativ reglementează calitatea de conducător auto, care poate fi doar titular, respectiv angajat al unui operator de transport alternativ (persoană fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau persoana juridică deţinătoare a autoturismului cu care se efectuează transport alternativ)”, a mai transmis ANAF.

Instituţia recomandă tuturor conducătorilor auto care activează în domeniul transportului alternativ să evalueze cu atenţie modul de desfăşurare a activităţii, iar în cazul în care optează pentru angajarea la un operator de transport alternativ să facă toate demersurile posibile pentru a se asigura că angajatorul îşi îndeplineşte obligaţiile fiscale pentru munca pe care a prestat-o şi să sesizeze organele competente atunci când are suspiciuni cu privire la comportamentul angajatorului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62580543
Cod portocaliu de vreme rea în București. Ciclonul mediteranean aduce ploi și vânt puternic în următoarele 3 zile în Capitală

Meteorologii au emis avertizări de fenomene extreme pentru Capitală. Peste 150 de litri pe metru pătrat și rafale de vânt de 65 km/h vor lovi Bucureștiul între 6 și 9 octombrie 2025.

62580538
De ce ar fi murit, de fapt, copilul de 11 ani din Vaslui. Primele rezultate ale analizelor toxicologice

Legiștii au anunțat primele rezultate ale analizelor toxicologice efectuate în cazul morții, săptămâna trecută, a unui băiețel de 11 ani, din județul Vaslui.

62580535
Premiul Nobel 2025 pentru Medicină acordat pentru o descoperire care schimbă tratamentele pentru cancer și boli autoimune

În 2025, Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi au fost recompensați cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru descoperirile lor fundamentale despre mecanismele care țin sistemul imunitar sub control.  

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Colaj inquam agerpres
Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „Rămâne cum am stabilit. Nu cedăm la presiuni mediatice”. VIDEO

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că în Consiliul Politic Naţional al PSD s-a votat în unanimitate ca parlamentarii social-democraţi să nu voteze guvernul propus de premierul desemnat, Siegfried Mureşan.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).