Numeroase produse de unică folosinţă făcute din plastic vor dispărea din magazine

×
Codul embed a fost copiat

În câteva săptămâni, mai multe produse de unică folosinţă făcute din plastic vor dispărea de pe rafturile magazinelor.

Cel puţin, asta cere Comisia Europeană, printr-o directivă pe care a adoptat-o încă din 2019. România a avut doi ani la dispoziţie să ia aceste măsuri. Reprezentanţii Ministerului Mediului recunosc că vor face totul pe ultima sută de metri şi că vor veni cu un plan, fără să depăşească termenul impus de comisarii europeni.

Pe lista produselor interzise începând cu 3 iulie sunt beţişoarele pentru urechi, tacâmurile şi farfuriile, paiele agitatoare pentru băuturi, beţele pentru baloane paharele şi caserolele din plastic sau polistiren expandat.

Pentru toate aceste produse există alternative. Vorbim de farfurii, tacâmuri sau caserole din trestie de zahăr, de pildă. Sunt un pic mai scumpe, ce-i drept, şi pot avea şi dezavantaje. Paiele de carton de pildă, se înmoaie în băutură, dar există şi varianta celor din sticlă, care pot fi spălate şi refolosite. Reglementări vin şi pentru pungile din plastic biodegradabil. Comisarii europeni spun că ţările ar trebui să ia măsuri care să limiteze consumul, pentru că nu există studii care să arate că acest tip de plastic se descompune rapid, dar şi pentru o altă categorie de produse pentru care nu există înlocuitor precum şerveţelele umede, care se descompun foarte greu, pachetele şi foliile din plastic sau filtrele de tutun.

Ștefan Turcu, Reprezentanța Comisiei Europene în România: „Un principiu care este introdus odată cu această directivă este "poluatorul plăteşte", adică producătorul trebuie să se asigure că în anumite cazuri este cel care va colecta resturile, deşeurile rezultate în urma utilizării acestor produse.”

Citește și
Șeful spionajului militar ucrainean spune că rușii au pregătit liste cu execuții: „Profesori, preoți, jurnaliști”

Obiectele de unică folosinţă vizate de comisarii europeni încep deja să dispară de pe rafturile magazinelor .

Bogdan Calafeteanu, șef de magazin: „Firma noastră încă din toamnă a renunţat la achiziţionarea farfurii, tacâmuri, pahare din plastic şi am trecut la achiziţionarea produselor biodegradabile.”

Şi restaurantele care fac livrări la domiciliu sunt nevoite să renunţe la tacâmurile şi caserolele din plastic, chiar dacă asta înseamnă cheltuieli mai mari.

Simona, managerul unui restaurant: „Costurile sunt mult mai ridicate faţă de cle din plastic, cred că chiar de 2, 3 ori mai mari. Este foarte greu de găsit furnizori care să aibă stocuri suficiente pentru a putea să ne furnizeze acest tip de ambalaj.”

Firmele care produc ambalaje biodegradabile, din materii prime ca trestie de zahăr, hârtie, amidon de porumb, bambus au tras locul câştigător.

Maria Desmirean, managerul unei companii: „Dacă în anul 2017 când noi am început să producem şi să comercializăm acest tip de produse, erau nişte produse exotice la acest punct, în momentul de faţă cam toată lumea ştie că există aceste alternative care sunt mai prietenoase cu mediu. decât plasticul. Vorbim de un preţ care devine mult mai accesibil pentru publicul larg.”

În atenţia Comisiei Europene au intrat şi echipamentele de pescuit. Anual peste 11 mii de tone de astfel de produse sunt pierdute sau aruncate în mari şi oceane.

Articol recomandat de sport.ro
Postecoglou a descris într-un cuvânt prestația lui Radu Drăgușin din Manchester City - Tottenham 0-4
Postecoglou a descris într-un cuvânt prestația lui Radu Drăgușin din Manchester City - Tottenham 0-4
Citește și...
Experimentul care demonstrează că paharele „biodegradabile'' nu dispar peste noapte în natură
Experimentul care demonstrează că paharele „biodegradabile'' nu dispar peste noapte în natură

Paharele, cănile sau pungile de unică folosinţă pe care scrie „bio-degradabil'' nu dispar peste noapte în natură. O femeie din Bucureşti are şi o dovadă în acest sens după ce a îngropat în pământ pahare de hârtie pentru cafea.

Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, tur 1. Secțiile de votare s-au deschis la 7:00. Prezența pe județe
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, tur 1. Secțiile de votare s-au deschis la 7:00. Prezența pe județe

Alegeri prezidențiale 2024. Românii sunt așteptați astăzi la urne pentru a-și alege președintele. 13 candidați sunt în cursa electorală. La ora 7:00 dimineața, secțiile de votare s-au deschis în toată țara și se vor închide la 21:00.

AFP: Alegeri în România - Candidatul extremei dreapta ar putea ajunge la putere
AFP: Alegeri în România - Candidatul extremei dreapta ar putea ajunge la putere

Românii votează duminică în primul tur al alegerilor prezidenţiale, într-un climat social tensionat care ar putea favoriza candidatul extremei drepte şi ar marca o turnură iliberală în această ţară est-europeană, relatează France Presse.  

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A treia zi de alegeri în diaspora. Număr semnificativ mai mic de voturi față de 2019
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A treia zi de alegeri în diaspora. Număr semnificativ mai mic de voturi față de 2019

Votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață. Românii din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și alege președintele.