Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara informează, miercuri, că procurorul de caz a finalizat urmărirea penală și a dispus, în 25 februarie, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat având calitatea de notar public, pentru evaziune fiscală (un număr de 22 de acte materiale).
Prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei
„În fapt s-a reținut că inculpatul a încasat lunar, în perioada 1 martie 2022 - 31 decembrie 2023, impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și nu a plătit în termenul stipulat de lege, respectiv 60 de zile de la scadență, fiind cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 1.535.078 lei”, precizează sursa citată.
Potrivit aceleiași surse, rechizitoriul, însoțit de dosarul de urmărire penală, a fost înaintat, pentru judecarea cauzei, Curții de Apel Timișoara, cu propunere de menținere a sechestrului asigurător instituit în cauză.